Lucrări importante făcute pe aproape 280 de kilometri în județul Cluj: Ce măsuri s-au luat pentru a avea drumuri mai sigure pentru șoferi și pietoni

Consiliul Județean Cluj a finalizat o serie importantă de lucrări de marcaje rutiere pe drumurile județene, pe o lungime totală de 279 de kilometri, în perioada iulie - decembrie 2025. Aceste lucrări au vizat nu mai puțin de 20 de sectoare de drum, situate pe 19 drumuri județene.

Marcaje longitudinale și axiale pentru siguranță mai mare

Au fost trasate marcaje longitudinale și axiale, pentru a ghida circulația și a limita riscurile de accidente. Totodată, au fost realizate marcaje de separare a sensurilor de mers, dar și marcaje marginale și de tip zig-zag în zonele cu treceri de pietoni.

Printre drumurile și sectoarele principale pe care s-au realizat aceste lucrări se numără:

  • DJ 103K Căpușu Mare - Dângău - Râșca - Beliș (27,72 km);
  • DJ 105T Popești - Corușu - Săliștea Nouă - Săliștea Veche (14,053 km);
  • DJ 107L Turda - Petreștii de Jos - Crăiești - Lita (30,95 km);
  • DJ 109C Gherla - Fizeșu Gherlii - Sântioana - Țaga - Geaca - Cămărașu (37,8 km)

Pe lângă aceste sectoare, au fost realizate și șase treceri de pietoni noi, precum și marcaje zig-zag în apropierea acestora, pentru a spori vizibilitatea și siguranța pietonilor pe trasee precum DJ 105S, DJ 108C sau DJ 109.

Lucrările au fost realizate în regie proprie

Toate lucrările au fost executate în regie proprie, cu personalul, utilajele și materialele Direcției de Administrare Drumuri Județene. Conform reprezentanților Consiliului Județean Cluj, aceste lucrări sunt parte dintr-un program mai amplu de întreținere a drumurilor județene, care include și marcaje rutiere realizate anterior pe o lungime totală de 366,304 kilometri în 2025.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat: „Executarea marcajelor rutiere contribuie la asigurarea unei circulații normale pe drumurile pe care le avem în administrare, în condiții optime de siguranță. Tocmai de aceea, în acest an am realizat acest tip de lucrări pe 645 de km de drumuri județene.”

Comentarii Facebook