Caz revoltător în județul Neamț, unde trei bărbați din Bistrița-Năsăud au ajuns în atenția polițiștilor după ce ar fi furat din locuințele mai multor vârstnici. Sub pretextul că oferă ajutor pentru diverse reparații, suspecții ar fi intrat în casele oamen
O amplă acțiune a polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca a avut loc în dimineața zilei de 12 februarie, pe Calea Dezmirului și pe strada Platanilor. Timp de o oră și jumătate, între 06:30 și 08:00, 30 de polițiști au desfășurat o razie
Derby-ul Clujului dintre CFR Cluj și Universitatea Cluj s-a încins în ultima săptămână mai mult ca niciodată, prilej ca ambele galerii să își arunce cuvinte grele în special pe rețelele sociale, după meci. Concret, fanii celor de la CFR Cluj și-au acuzat
Un bărbat a fost surprins furând o pubelă în cartierul Gheorgheni din Cluj-Napoca. Victimele spun că este aceeași persoană care a acționat și pe strada Bistriței. Incidentul a fost filmat de o cameră de supraveghere, iar vecinii cer ca făptașul să fie pri
Un tânăr de 18 ani din Câmpia Turzii a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de șase furturi comise în mai puțin de două luni. Procurorii spun că a furat biciclete, scule și alimente din blocuri, locuințe și autoturisme. Prejudiciul total
Un minor de 14 ani a fost reținut în Cluj-Napoca pentru furtul unei trotinete electrice, acțiune comisă împreună cu fratele său de 13 ani. Polițiștii au recuperat prejudiciul și continuă ancheta sub coordonarea Parchetului
Un bărbat recidivist din Cluj a fost condamnat la 2 ani și 2 luni de închisoare pentru furt calificat. Acesta a pătruns prin efracție într-un apartament aflat în renovare și a sustras scule profesionale în valoare de aproximativ 8.000 euro
Un bărbat din Cluj a fost condamnat la 1 an, 6 luni și 20 de zile de închisoare după ce a furat nouă pachete de cafea dintr-un magazin din Cluj-Napoca. Deși prejudiciul a fost recuperat integral, instanța a ținut cont de recidivă
Patru bărbați au păcălit un bunic de 89 de ani și i-au furat 50.000 de lei și bijuterii. Trei au fost arestați preventiv, iar unul a primit arest la domiciliu. Prejudiciul a fost recuperat integral
Un caz incredibil a fost descoperit de polițiștii din Hunedoara, după ce o femeie în vârstă de 52 de ani a fost reținută, fiind acuzată că ar fi furat mai multe bunuri de cult și bani din catedrala ortodoxă din comuna Ghelari. Fapta a fost semnalată autor
Polițiștii din Turda au desfășurat, miercuri, 28 ianuarie, o amplă acțiune pentru prevenirea furturilor din societățile comerciale. Intervenția a avut rezultate concrete, fiind pus în aplicare un mandat de aducere și fiind reținut un bărbat suspectat de f
Furturi repetate dintr-un magazin din centrul Clujului, cu geamul spart și produse încă înăuntru. Poliția nu poate interveni, că proprietarul a fost anunțat dar nu ar fi luat măsuri
Polițiștii au reușit să recupereze bunurile sustrase de un cetățean bulgar aflat în tranzit prin județul Vâlcea, după ce acesta a oprit la locul unui accident rutier și a furat obiectele victimelor. Aceștia l-au prin la frontieră, când se grăbea să iasă d
Un clujean a rămas fără catalizatorul mașinii parcate lângă casă, paguba ajungând la 8.000–10.000 de lei. Poliția face verificări, iar proprietarul avertizează șoferii să ia măsuri de precauție
Un bărbat cu un trecut infracțional bogat, atât în România, cât și în străinătate, a fost condamnat la închisoare cu executare după ce a sustras o pereche de adidași dintr-un magazin din Turda. Fapta s-a petrecut în februarie 2021, însă decizia definitivă
O poveste incredibilă, care pare desprinsă dintr-un film, a avut loc în noaptea de duminică spre luni pe șoselele din vestul României. Un copil de doar 12 ani a condus mașina unchiului său pe o distanță de peste 200 de kilometri, dorind disperat să ajungă
Furt spectaculos în miez de noapte! Hoții au furat un seif cu 1.000.000 de euro și aproape un kilogram de aur
Un bărbat din Cluj-Napoca a fost condamnat la amendă după ce a furat haine și accesorii dintr-un magazin. Prejudiciul a fost recuperat integral, iar instanța a ales amenda în locul închisorii
Un elev de la Liceul de Transporturi din Cluj-Napoca a fost condamnat definitiv pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, după un incident violent petrecut în urma unui meci de fotbal disputat de CFR Cluj. Decizia a fost pronunțată de Curtea d
Proprietarii de afaceri din mall-urile clujene sunt tot mai afectați de hoți. Furturile se întâmplă aproape zilnic, iar uneori hoții revin cu pretexte bizare să plătească bunurile furate. Comercianții spun că situația le scapă de sub control și cer măsuri
O nouă metodă de înșelăciune online face ravagii în România, iar autoritățile trag un semnal de alarmă. De această dată, infractorii cibernetici folosesc aplicația de mesagerie WhatsApp și se folosesc de un pretext extrem de credibil: livrarea unui colet.
În seara zilei de 9 ianuarie, în jurul orei 18:55, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dej au fost alertați prin apel 112 de un tânăr de 27 de ani din comuna Recea-Cristur. Acesta a sesizat că i-a fost furat autoturismul personal. Sesizarea a d
Actrița Manuela Hărăbor, una dintre cele mai cunoscute figuri ale cinematografiei românești, a lansat un mesaj extrem de dur la adresa lui Ilie Bolojan, mesaj care a stârnit reacții puternice în spațiul public. Într-o postare amplă, actrița acuză autorită
Un bărbat din Cluj s-a autodepășit în ultima zi a anului, după ce a bifat trei infracțiuni grave, în cascadă. Mai întâi, a încălcat ordinul de protecție emis împotriva sa și a intrat fără drept în locuința unei femei. Mai apoi i-a furat acesteia mașina du
Văduța Lupău a avut parte de un incident neplăcut după concertul de la Cluj: poșeta ei Louis Vuitton, cu bani pentru plăți, a fost furată din cabina sa. Artista face apel public pentru returnarea genții, avertizând că va dezvălui cine o deține.
Polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Cluj-Napoca, sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, desfășoară cercetări într-un dosar penal complex ce vizează mai multe infracțiuni de furt calificat și tentativă de furt
Un eveniment tulburător a avut loc în județul Cluj, unde un bărbat de 64 de ani din comuna Gilău a fost reținut pentru tâlhărie calificată, după ce ar fi pătruns în locuința soției sale și ar fi apelat la violență pentru a-i fura bani și bijuterii. Eve
Un echipaj al Grupării de Jandarmi Mobile „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca, aflat în misiune de asigurare a ordinii publice, a depistat un tânăr cu comportament suspect
Iulius Mall Cluj aprinde Spiritul Crăciunului cu decoruri retro, paradă cu Moș Crăciun, colinde Ad Libitum Voices și ateliere de ursuleți pentru cei mici. Descoperă magia sărbătorilor!
O întâmplare neobișnuită și greu de explicat a surprins locuitorii cartierului Ițcani din Suceava, după ce bradul de Crăciun amplasat în fața Centrului Multifuncțional Arta a dispărut peste noapte. Pomul fusese instalat în urmă cu doar două zile și împodo