Localitatea unde s-a furat bradul de Crăciun la nici 24 de ore după ce fusese inaugurat. Oamenii sunt revoltați: „Cum să dispară în halul ăsta?”
O întâmplare neobișnuită și greu de explicat a surprins locuitorii cartierului Ițcani din Suceava, după ce bradul de Crăciun amplasat în fața Centrului Multifuncțional Arta a dispărut peste noapte. Pomul fusese instalat în urmă cu doar două zile și împodobit festiv pentru a marca începutul sezonului sărbătorilor de iarnă. Sâmbătă seară, locuitorii s-au adunat în număr mare pentru momentul aprinderii luminilor, fiind pentru prima dată când un brad de Crăciun era montat oficial în zonă.
Bradul de Crăciun dintr-un cartier al Sucevei a dispărut misterios la doar o zi după aprinderea luminilor
Entuziasmul comunității s-a risipit însă brusc. Duminică dimineață, oamenii au descoperit cu stupoare că bradul nu mai era la locul său. În locul lui rămăseseră doar câteva globuri risipite prin coroanele copacilor din apropiere și o mică bucată de crenguță de cetină, singurul indiciu că un brad fusese vreodată acolo. Mulți locuitori au crezut inițial că este o glumă sau o farsă de sezon, însă lipsa oricărei explicații a generat confuzie și nemulțumire, potrivit Antena 3.
Unii martori susțin că ar fi văzut angajați ai Domeniului Public în zonă în dimineața dispariției, însă nu au fost făcute anunțuri oficiale privind o eventuală relocare sau demontare a pomului. Această lipsă de comunicare a alimentat speculațiile, iar oamenii nu exclud nici varianta unui furt.
„Azi dimineață aici era, era aprins frumos și deodată o dispărut”, povestește un bărbat vizibil derutat. La întrebarea reporterului dacă crede că a fost furat, acesta răspunde scurt: „Da, păi unde e?” .Femeile și bărbații din cartier spun la unison că nu au mai văzut vreodată un brad de Crăciun dispărând la propriu în doar câteva ore.
Bradul de Crăciun dintr-un cartier al Sucevei a fost furat la nici 24 de ore după ce a fost instalat
„Eu ieri am venit la serviciu, era bradul, era aici. Azi, când am venit de la serviciu, bradul nu mai era”, povestește o femeie care lucrează în apropiere. Un alt bărbat se declară revoltat: „Cum să dispară în halul ăsta? N-am mai văzut așa ceva.” Un vecin completează: „Ieri seară era aici, era aprins frumos, dar azi dimineață nu mai era niciun brăduț.”
Evenimentul bizar a devenit rapid subiect de discuție în comunitate, mulți locuitori exprimându-și frustrarea în mediul online. Totuși, până la această oră, autoritățile nu au transmis un punct de vedere și nu au clarificat ce s-a întâmplat cu bradul dispărut. Oamenii din Ițcani așteaptă răspunsuri și speră ca situația să fie lămurită cât mai curând, pentru ca spiritul sărbătorilor să nu fie umbrit de această dispariție neobișnuită.
3 Comentarii