CFR Cluj a obținut o victorie extrem de importantă, dar și chinuită, în fața celor de la FC Argeș, scor 1-0, în etapa a 5-a din play-off-ul Superligii. Golul decisiv a venit în prelungiri, într-un final dramatic care a readus speranța în Gruia. Totuși, di
Sorin Cârțu, atac la U Cluj, după ce a ajuns să fie lider în Superliga: „Sunt puțin norocoși! Prima repriză cu Rapid a fost a giuleștenilor”
Derby de foc în play-off! Rapid și „U” Cluj se luptă pentru podium! Echipa lui Bergodi, favorită să câștige meciul
Cluburile și-au publicat rezultatele financiare pe 2025, lucru care a permis realizarea unor analize comparative, care arată o situație bună a Universității și pe acest plan
Declarație surprinzătoare în plin play-off din Superliga României. Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a răsturnat complet calculele hârtiei și ale caselor de pariuri și a anunțat că mizează pe Universitatea Cluj în lupta pentru titlu. Afirmația vine
Bogdan Mara, directorul sportiv al CFR Cluj, este curtat de Dinamo. Președintele Andrei Nicolescu a confirmat că au avut loc discuții între cele două părți, însă negocierile nu s-au finalizat
CFR Cluj va juca împotriva lui Dinamo chiar în prima zi de Paște, într-un meci programat de LPF în etapa a 4-a din play-off-ul Superligii. Derby-ul din Gruia începe la ora 21:00 și vine cu miză importantă pentru ambele echipe
Portarul CFR Cluj, Mihai Popa, s-a accidentat și ratează convocarea la naționala României pentru meciul cu Turcia. Problemele medicale îl pot scoate și dintr-un duel important din play-off-ul Superligii
România a primit o veste extrem de proastă chiar înaintea barajului crucial cu Turcia. Portarul convocat de urgență de selecționerul Mircea Lucescu, Mihai Popa, nu a mai făcut deplasarea la Istanbul după ce a suferit o accidentare nedorită. Problemele nu
Universitatea Cluj a obținut o victorie extrem de importantă în etapa a doua a play-off-ului Superligii, învingând în deplasare pe FC Argeș, scor 1-0, într-un meci decis de o fază rar întâlnită pe terenul de fotbal. Grație acestui succes, „șepcile roșii”
Lovitură de ultim moment pentru echipa națională a României înaintea barajului de calificare la Campionatul Mondial 2026. Portarul Mihai Popa, legitimat la CFR Cluj, a fost scos din lot după ce a suferit o accidentare care nu îi permite să fie recuperat î
Cristiano Bergodi avertizează înainte de duelul cu FC Argeș: „Au făcut un lucru extraordinar”
Sebastian Colțescu arbitrează derby-ul play-off-ului dintre CFR Cluj și Rapid, în etapa 2. Va fi al 420-lea meci al arbitrului oltean în Superligă, recordul absolut al fotbalului românesc
Parcursul excelent al Universității Cluj din acest sezon continuă să atragă atenția, însă pentru unii oameni din fotbal nu reprezintă neapărat o surpriză. Fostul portar Mircea Bornescu, în prezent în vârstă de 45 de ani, spune că evoluțiile „șepcilor roși
Victoria spectaculoasă obținută de Universitatea Cluj în fața rivalei CFR, scor 2-1, nu a adus doar puncte extrem de importante în clasamentul play-off-ului, ci și recompense financiare consistente pentru jucătorii lui Cristiano Bergodi. Conducerea clubul
Atmosfera se anunță incendiară mâine în Cluj-Napoca, acolo unde „U” Cluj va debuta în play-off-ul din SuperLiga României cu un derby spectaculos împotriva marii rivale locale, CFR Cluj. Partida este programată luni seară, de la ora 20:30, iar confrunta
CFR Cluj a învins-o cu 2-1 pe Petrolul Ploiești și a ajuns la nouă victorii consecutive în SuperLiga, sub comanda lui Daniel Pancu. Această performanță nu mai fusese reușită în campionatul României de cinci sezoane
Finalul sezonului regulat din Superliga a adus nu doar stabilirea echipelor din play-off, ci și primele calcule privind lupta pentru titlu. Un supercomputer utilizat de platforma de analiză Football Meets Data a recalculat probabilitățile pentru fiecare f
Se anunță derby de zile mari la Cluj-Napoca, în prima etapă de play-off. „U” Cluj întâlnește marea rivală CFR Cluj
CFR Cluj încheie sezonul regulat cu 11 victorii la rând. Daniel Pancu: „Obiectivul este câștigarea campionatului!”
Ultima etapă din sezonul regulat! CFR Cluj și Dinamo luptă pentru poziții mai bune în clasament
Zeljko Kopic confirmă că Mamoudou Karamoko nu face deplasarea la CFR Cluj. Alături de el, Pușcaș, Mărginean și Caragea rămân absenți pentru meciul din ultima etapă a sezonului regular.
Daniel Pancu nu exclude un transfer al lui Matei Ilie la FCSB, dacă suma oferită de Gigi Becali e convenabilă pentru CFR Cluj. Fundașul e evaluat la 1,7 milioane de euro
Calificarea în semifinalele Cupa României aduce nu doar o performanță sportivă importantă pentru FC Universitatea Cluj, ci și un câștig financiar consistent pentru clubul clujean. Așadar, echipele ajunse în semifinale primesc câte 50.000 de euro, sumă car
Clujenii au câștigat cu 2-1 partida cu Hermannstadt, după ce au fost conduși pentru o bună parte a meciului
Ioan Varga anunță salariile la zi pentru jucători și bonusuri de 20.000 de euro pe victorie în play-off. CFR Cluj intră în lupta pentru titlu, după 10 victorii consecutive. Datoria către impresarul Cătălin Sărmășan va fi achitată luni, evitând depunctarea
Fostul internațional și antrenor Ioan Ovidiu Sabău, 58 de ani, a oferit o analiză completă a ultimei etape din Superligă și a luptei pentru titlu din play-off, pentru Gazeta Sporturilor. În opinia sa, lupta pentru campionat este deschisă, însă nu toate șa
Daniel Pancu, pregătit să plece de la CFR Cluj? Antrenorul a spus adevărul: „Nu prea suntem compatibili. Ne despărțim”
CFR Cluj a obținut calificarea matematică în play-off-ul din Superliga, după succesul cu 2-1 pe terenul celor de la Farul Constanța, în etapa a 29-a a sezonului regulat. Clujenii au ajuns la zece victorii consecutive
CFR Cluj forțează play-off-ul la „marinari” acasă! Clujenii merg la Constanța pentru testul decisiv