Supercomputerul a decis! Ce șanse au U Cluj și CFR Cluj la titlu. Nimeni nu pare capabil să se atingă de marea favorită: Universitatea Craiova
Finalul sezonului regulat din Superliga a adus nu doar stabilirea echipelor calificate în play-off, ci și primele calcule privind lupta pentru titlu. Un supercomputer utilizat de platforma de analiză Football Meets Data a recalculat probabilitățile pentru fiecare formație, iar rezultatele indică o favorită clară: Universitatea Craiova.
Oltenii încep play-off-ul de pe primul loc, cu 30 de puncte, după o primă parte de sezon solidă
Oltenii încep play-off-ul de pe primul loc, cu 30 de puncte, după o primă parte de sezon solidă, iar simulările statistice îi văd drept principalii candidați la câștigarea campionatului. Potrivit modelului informatic, Universitatea Craiova are o probabilitate de 55,5% să devină campioană la finalul sezonului, conform GSP.ro.
Diferența față de celelalte echipe din play-off este considerabilă. Rapid București, aflată pe locul al doilea la startul fazei finale, cu 28 de puncte, are doar 13,6% șanse la titlu. Pe locul al treilea în ierarhia probabilităților apare U Cluj, cu 12,5%.
Pentru formația clujeană, calificarea în play-off reprezintă deja o performanță importantă, mai ales că echipa a avut un sezon constant și a reușit să rămână în lupta pentru primele locuri până la finalul sezonului regulat. În clasamentul de start al play-off-ului, „șepcile roșii” pornesc de pe locul al treilea, cu 27 de puncte.

Foarte aproape în estimările statistice se află și CFR Cluj, care primește o probabilitate de 12% pentru câștigarea titlului. Parcursul formației din Gruia este unul surprinzător dacă ne uităm la prima parte a sezonului, când echipa părea mai aproape de zona retrogradării decât de play-off. În continuarea clasamentului probabilităților apare Dinamo, cu 5,7%, în timp ce nou-promovata FC Argeș are o șansă infimă, de doar 0,8%, potrivit simulărilor realizate de supercomputer.
Casele de pariuri o văd pe CFR Cluj cu șanse mai mari la titlu ca Universitatea Cluj
Interesant este că, în timp ce modelul statistic o vede pe U Cluj ușor peste CFR Cluj în lupta pentru titlu, casele de pariuri au o perspectivă diferită. În mod paradoxal, bookmakerii acordă șanse mai mari CFR-ului decât rivalei din oraș. Potrivit cotelor actuale pentru câștigarea campionatului, Universitatea Craiova este favorită cu o cotă de 3,00. Rapid urmează cu 4,50, iar Dinamo și CFR Cluj au fiecare câte 5,00. U Cluj este cotată mult mai slab, cu o cotă de 10,00, în ciuda poziției superioare din clasamentul de start al play-off-ului.
Simulările statistice merg și mai departe și estimează chiar clasamentul final. Conform modelului Football Meets Data, Universitatea Craiova ar urma să termine sezonul cu 47 de puncte, Rapid cu 42, iar U Cluj și CFR Cluj ar încheia la egalitate, cu câte 41 de puncte. Dinamo ar acumula 40 de puncte, iar FC Argeș ar rămâne ultima în play-off, cu 33.
Astfel, deși startul play-off-ului promite o luptă echilibrată între mai multe echipe, datele statistice indică un favorit clar. Rămâne însă de văzut dacă realitatea din teren va confirma calculele supercomputerului sau dacă finalul sezonului va aduce surprize.

0 Comentarii