Amplificarea bulei nerealiste a prețurilor din imobiliare, i-a făcut pe noii locuitori ai Clujului să renunțe la gândul de a achiziționa propriul imobil.
Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, s-a întâlnit cu delegația Comisiei pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European, care a vizitat Clujul și proiectele europene finanțate aici.
Imagini splendide cu întinsele lanuri galbene de rapiță din comuna Săndulești, județul Cluj, au fost surprinse de un turdean.
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj a sărbătorit astăzi, pentru a 12-a oară în istoria sa, pasagerul cu numărul 1.000.000 înregistrat în anul 2023, cu 1 lună mai devreme comparativ cu anul 2022 şi cu 1 săptămână mai repede decât în anul 2019. Atinge
„Securitate înainte de toate!” sloganul celor de la Spy Shop, a apărut de curând și în orașul Cluj Napoca.
Unii taximetriști de la Aeroportul Cluj au ajuns să refuze curse în afara localității, spre Dezmir spre exemplu, pe motiv că Poliția Rutieră îi amendează dacă îi prinde să sunt în afara localității unde sunt ei autorizați. De fapt, aceasta este o scuză, p
Ieri, 16 mai, polițiștii din Dej au pus în aplicare 3 mandate de percheziție pe raza municipiului, la persoane bănuite de comiterea unei infracțiuni de furt calificat. Polițiștii au identificat și reținut doi tineri, de 20 și 22 de ani, din municipiul Dej
Drumul Apusenilor, cea mai spectaculoasă șosea din Transilvania, începe de la intrarea în localitatea Valea Drăganului și ajunge până la limita cu județul Bihor.
În urmă cu câteva zile, edilul Boc se lăuda cu faptul că strada Dragalina va fi redată spre circulație chiar înainte de termenul anunțat inițial.
Pe malurile râului Someș, clujenii au asistat la un fenomen rar întâlnit. În seara de marți, 16 mai, clujenii au putut asista la un nor de ceață care împânzit toată suprafața râului.
Sepsi vrea să păstreze Cupa României la Sfântu Gheorghe.
Clujul așa cum nu vrem să-l vedem! Dincolo de reclamele care spun că este „cel mai frumos” sau „cel mai bun curat din Ardeal”, unele zone ale municipiului Cluj-Napoca au probleme grave.
USR Cluj îi cere lui Emil Boc să prezinte public raportul privind anularea licitației proiectului centurii, pentru a vedea unde s-a greșit.
Clujenii care intenționează să achiziționeze orice fel de proprietate sunt conștienți că opțiunea de credit ipotecar poate reprezenta o soluție pentru această investiție majoră, însă, în contextul actual, tot mai mulți clujeni tind să se orienteze către î
Zilele Clujului este fără doar și poate contextul ideal pentru ca oamenii să se conecteze și să creeze legături.
CTP Cluj-Napoca anunță prelungirea programului de transport pe liniile 24B, 25, 30, 31, 35, 3, 5, 6, 9, 21 și 101, în perioada 18-21 mai, cu ocazia celei de a XI-a ediție a Zilelor Clujului.
Marți a început cea de-a 76-a ediție a celebrului Festival de Film de la Cannes, care va aduce pe covorul roșu staruri internaționale precum Michael Douglas, Leonardo DiCaprio și Harrison Ford.
Șoferul de la Glovo, care a fost surprins zilele trecute făcând drifturi într-un sens giratoriu de pe strada Oașului a rămas pieton și a primit o amendă usturătoare.
În dimineața de miercuri, 17 mai, s-au anunțat noi ieftiniri la prețurile carburanților. Stațiile din Cluj-Napoca au scăzut din nou tarifele pentru benzină și motorină.
Trei vieți au fost distruse într-o singură clipă, noaptea trecută, într-un tragic accident din Mehedinți.
”Vezi că ai uitat ciorba în frigider!”, a transmis un clujean care a fotografiat un frigider aruncat în Someș.
Marți dimineața, zece boboci de rață și mama lor s-au rătăcit prin traficul din Cluj-Napoca. Un șofer din Cluj i-a observat și a făcut un gest care le-a salvat viața.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca organizează, în perioada 17-18 mai 2023, cea de-a doua ediție a evenimentului UMF Cluj Technology Transfer Days. Evenimentul se desfășoară în cadrul proiectului „PROGRES - Creșterea perfo
Tot mai multe case de tip self-service din unele aeroporturi, brutării, cafenele și stadioane din SUA cer bacşiş clienţilor.
Floreștiul va avea un parc de 4,2 hectare ce va rivaliza cu Baza sportivă din Gheorgheni, Cluj-Napoca. Oamenii au cerut o astfel de facilitate pentru a putea ieși cu copiii și pentru a face sport.
Se pare că Marius Șumudică este dorit de CFR Cluj în locul lui Dan Petrescu, a lăsat să se înțeleagă la Liga Digisport, moderatorul emisiunii, Dan Filoti.
HeartBeats, cel mai nou și așteptat concept de divertisment din România revine la Cluj, pe BT Arena în perioada 1-3 iunie. Biletele s-au pus deja în vânzare pentru cea de-a doua ediție a festivalului unde inimile bat împreună în același ritm!
Profesorii fac grevă de avertisment miercuri, 17 mai, între 11:00 și 13:00, iar în 22 mai intră în grevă generală profesorii din învăţământul preuniversitar vor intra, miercuri, 17 mai, în grevă de avertisment, în intervalul orar 11:00 - 13:00, și nu vor
Compania de Apă „Someș” finalizează astăzi lucrările de pe strada Dragalina, strada va fi redată traficului începând de miercuri, 17 mai.
O camionetă a luat foc în zona comunei Negreni, situată pe traiectoria drumului E60, care face legătura dintre Cluj-Napoca și Oradea.