Tragedie pe calea ferată. Doi adolescenți au murit, după ce au fost loviți de tren. Cei doi se aflau pe o motocicletă

Un accident feroviar devastator a curmat viețile a doi adolescenți, joi seara, 8 octombrie, în județul Harghita. Cei doi băieți, în vârstă de aproximativ 15 și 16 ani, se aflau pe o motocicletă care a fost lovită de un tren în apropierea unei halte. Impactul a fost fatal, iar echipajele medicale mobilizate la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva

Tragedia s-a produs în localitatea Vrabia, comuna Tușnad, în zona Haltei Vrabia. Potrivit primelor informații, motocicleta pe care circulau cei doi adolescenți a ajuns pe linia ferată, unde a fost surprinsă de un tren aflat în circulație.

Impactul a avut consecințe dramatice. Atât adolescentul care conducea motocicleta, cât și pasagerul său și-au pierdut viața. 

Mobilizare impresionantă a salvatorilor. Ce au transmis pompierii

Imediat după producerea accidentului, autoritățile au mobilizat mai multe echipaje de intervenție, în încercarea de a salva cele două victime.

La locul tragediei au ajuns două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Miercurea-Ciuc, dotate cu o autospecială complexă de primă intervenție și o ambulanță SMURD.

De asemenea, au intervenit două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Harghita și un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Băile Tușnad.

„Accident feroviar, motocicletă lovită de tren în localitatea Vrabia, comuna Tuşnad, zona Halta Vrabia. Sunt două victime. (...) Din nefericire, victimele (ambele de sex masculin, în jur de 15-16 ani) implicate în accidentul feroviar sunt decedate”, a transmis ISU Harghita. 

Ce se știe despre trenul implicat în accident

Potrivit publicației locale Informația Harghitei, care citează declarațiile unor călători, în accident ar fi fost implicat trenul InterRegio 1645, care circula pe ruta București – Târgu Mureș.

Ancheta polițiștilor urmează să stabilească cum a ajuns motocicleta pe calea ferată și dacă au fost respectate regulile de traversare. Informațiile comunicate inițial de autorități nu precizează dacă trecerea era prevăzută cu bariere sau semnale luminoase.

Comentarii Facebook