Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Cluj au verificat, gospodărie cu gospodărie, deținerea responsabilă a câinilor în comuna Băișoara. Ce obligații legale au proprietarii de câini
Consiliul Județean Cluj a organizat la Băișoara o acțiune comună pentru gestionarea câinilor cu și fără stăpân în cele opt comune din Lotul 7: Băișoara, Ciurila, Florești, Iara, Măguri-Răcătău, Mărișel, Săvădisla și Valea Ierii
Piața imobiliară nu a depășit orice prag firesc în această perioadă, iar cumpărătorii au ajuns să plătească zeci de mii de euro pentru locuințe care în realitate valorează mult mai puțin.
Exod la CFR Cluj? Cinci fotbaliști sunt doriți de alte cluburi, iar Ioan Varga trebuie să decidă
O femeie de 45 de ani din Cluj-Napoca a dispărut de acasă din decembrie 2025 și nu a mai fost văzută de atunci. IPJ Cluj a lansat un apel public „Ați văzut-o?” și cere sprijinul comunității pentru a o găsi
Alexandru Rogobete încearcă să-și retragă afirmația după ce a numit-o pe Ioana Mihăilă „epilatoare-șefă”, însă spune doar că a folosit un apelativ „poate neadecvat”, stârnind noi critici.
Un bărbat de 53 de ani din Cluj-Napoca este cercetat penal după ce a fost prins de polițiști conducând sub influența alcoolului, fiind implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale pe strada Republicii din municipiu. Potrivit unui comunicat
Accident rutier în Ciucea: un motociclist de 62 de ani, cetățean străin, ar fi depășit neregulamentar și a lovit un ansamblu de vehicule condus de un bărbat din Căpușu Mare. Ambii șoferi au fost testați cu etilotestul
Accident rutier în comuna Negreni: două mașini implicate, un bărbat de 31 de ani rănit după impact. Polițiștii din Huedin au ajuns la fața locului și au testat șoferii cu aparatul etilotest — rezultate negative la ambii.
Șoferii Bolt și Uber din Cluj-Napoca spun cât se poate câștiga cu adevărat în 2026, dacă vrei să faci ride-sharing full-time. Câți bani intră lunar, care sunt orele „moarte” din program și în ce luni ale anului cursele sunt aproape inexistente
Persoanele fără adăpost au devenit o problemă din ce în ce mai apăsătoare pentru clujeni, fiind destul de puține soluții concrete în acest sens.
Protestul național al crescătorilor de ovine și caprine, organizat joi la București, a degenerat în violențe după ce sute de fermieri au încercat să intre în sediul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Jandar
IMAGINI CARE ÎȚI TAIE RESPIRAȚIA! Pompierii clujeni luptă cu flăcările uriașe din Franța
Copacul din Parcul Central Cluj-Napoca a fost tăiat după ce a rămas descentrat în urma a două toaletări succesive, iar una dintre crengi prezenta fisuri. Arborele fusese lovit și de fulger, iar tăierea s-a făcut în baza unui aviz
VIDEO. Consilierii județeni au aprobat majorarea salariilor la Compania de Apă Someș, dar au blocat înființarea a încă 100 de posturi. Bashar Molhem a prezentat în plen amendamentul care a schimbat proiectul de hotărâre.
Clujenii ar putea scăpa de emoții în zona autogării Beta, în cazul în care o propunere făcută spre consilierii locali va fi adoptată.
Cod galben de caniculă în Cluj: ANM anunță temperaturi de până la 35 de grade între 31 iulie și 1 august, cu disconfort termic ridicat și nopți tropicale. Zona portocalie, mai severă, rămâne limitată la Bihor
Bergodi a găsit „cheia” calificării! Ce mesaj le-a transmis jucătorilor de la U Cluj înaintea duelului cu Brann
Clujenii reclamă: stăpânii lasă câinii să își facă nevoile pe plaja amenajată din Grigorescu, chiar pe nisipul unde se joacă copiii. Aceeași problemă ar apărea și în parcurile de joacă și pe bazele sportive din oraș
Jandarmii iau măsuri speciale la CFR Cluj – Alashkert! Accesul pe stadion începe de la ora 19:30, iar zona va fi supravegheată strict
Puțini sunt cei care renunță la un loc de muncă stabil într-o multinațională pentru a începe o viață cu totul diferită, în mijlocul naturii. Oana Groza este unul dintre acești oameni. Originară din Cluj-Napoca, tânăra a ales în urmă cu mai bine de un dece
Programul Companiei de Transport Public va fi prelungit joi, cu ocazia meciului CFR Cluj – FC Alashkert din preliminariile Conference League.
Mii de crescători de oi și capre protestează joi la București față de blocarea exporturilor de ovine, impusă de UE după un focar de pestă a micilor rumegătoare. Printre manifestanții adunați la ANSVSA și la Guvern se numără și aproximativ 50 de persoane d
Locuitorii de pe Calea Baciului din Cluj-Napoca reclamă revenirea camioanelor: „Noaptea, zgomotul este insuportabil”
CFR Cluj a ajuns la o înțelegere de principiu cu Sergiu Buș, un jucător care a mai evoluat în Gruia în trecut.
Șoferi surprinși trecând pe roșu, în viteză, peste o trecere de pietoni din Cluj-Napoca, chiar în intersecția Siretului – Aurel Vlaicu. Un locuitor al zonei a sesizat problema, avertizând asupra riscului major ca un pieton să fie lovit
Andrei Cordea, mijlocașul celor de la CFR Cluj, a decis să vină în sprijinul clubului, după ce inițial și-a depus memoriu pentru plata salariilor restante.
Primăria Cluj-Napoca anunță un bilanț neașteptat: în doar 10 zile de la deschidere, peste 500 de mașini au ajuns la noul centru de colectare din Someșeni, iar clujenii au predat gratuit peste 150 de tone de deșeuri
ANAF începe emiterea deciziilor de impunere din oficiu pentru veniturile din 2021. Află cine este vizat, când poate fi anulată decizia, ce penalități se aplică și ce drepturi au contribuabilii, potrivit unei analize Blaj Law.
Un turist polonez care traversa România pe bicicletă a rămas fără cele două telefoane mobile în timp ce se odihnea, la primele ore ale dimineții, într-o intersecție din Turda. Suspectul, un bărbat de 37 de ani din municipiu, a fost identificat rapid de po