Cinci tineri din Satu Mare au chefuit la Diesel Club, dar au fugit, fără a mai achita consumația.
Cinci străzi și piețe din Cluj-Napoca își schimbă numele pe durata Festivalului Comedy Cluj.
Un accident rutier a avut loc, duminică, 12 octombrie, în zona podului Calvaria.
Meteorologii anunță temperaturi destul de ridicate în zilele următoare la Cluj. Deși este jumătatea lunii octombrie, maximele termice vor atinge și 25 grade Celsius săptămâna următoare.
Elena Udrea, candidatul PMP la alegerile prezidențiale, a participat, sâmbătă, la târgul de la Fechetău, din comuna clujeană Negreni.
Poveste cu final fericit pentru o femeie de 81 de ani din localitatea Rugășești, care dispăruse de acasă de joi noaptea. Polițiștii au fos tanunțați de dispariția acesteia abia sâmbătă dimineața, dar au reușit să o găsească în viață.
Meciul de sâmbătă seara dintre România și Ungaria, terminat cu scorul de 1-1, nu a fost lipsit de scandaluri, iar cel mai rău se pare că au ieșit cei din galeriile ”U” Cluj și Dinamo, care au fost bătuți de forțele de ordine.
Unii dintre suporterii maghiari care au venit să vadă meciul din această seară au început să facă probleme când au ajuns pe teritoriul României.
Două accidente rutiere au avut loc, sâmbătă, în decursul a două ore, pe drumul dintre Florești și Gilău.
Candidatul PMP la alegerile prezidențiale, Elena Udrea, a participat la ceremonia de depunere de coroane organizată, sâmbătă dimineața, la cimitirul Eroilor din Cluj-Napoca, organizatî pentru a comemora 70 de ani de la eliberarea Clujului.
Polițiștii clujeni au prins, în noaptea de vineri spre sâmbătă, un minor care a distrus oglinzile mai multor mașini parcate pe raza municipiului.
Polițiștii clujeni au prins, vineri, doi șoferi în timp ce se aflau la volan sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii clujeni au efectuat o serie de razii în municipiul Cluj-napoca, unde au dat peste 140 de amenzi, în valoare de aproximativ 20.000 lei.
Candidatul PMP la alegerile prezidențiale, Elena Udrea, se deplasează la târgul din localitatea clujeană Negreni folosind o coloană oficială.
Travel Channel va lansa o miniserie de șase episoane a câte 30 de minute, "Food and Wine Adventures: Romania", în care vor fi promovate mai multe zone din românia, precum Delta Dunării, Cluj-Napoca, Brașov sau București.
Emil Boc este de părere că municipiul Cluj-Napoca este cel mai dinamic oraș din punct de vedere cultural și artistic.
Primarul Emil Boc a deschis ediția din acest an a Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj.
Poliția locală Cluj-Napoca a ridicat mașini din fața școlilor și din campusurile studențești.
Primăria Cluj-Napoca anunţă restricţionarea circulaţiei cu ocazia desfăşurării unor evenimente, în acest sfârşit de săptămână.
polițiștii clujeni au depistat mai mulți șoferi care se aflau la volan sub influența băuturilor alcoolice sau care nu posedau permis de conducere.
Mihai Seplecan, candidatul anunțat de PNL Cluj la funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj, îl invită pe ministrul Transporturilor, Ioan Rus, că candideze alături de el.
FRF a vândut bilete la jumătate de preţ către 11 galerii ale echipelor din România pentru meciul cu Ungaria, de sâmbătă 11 septembrie.
Consilierul județean Mihai Seplecan solicită Consiliului Județean Cluj rezilierea contractului pentru construirea gropii ecologice de gunoi și reluarea procedurilor de atribuire și finalizare a contractului.
Un clujean înscris la preselecțiile ”Românii au talent”, din 8 octombrie, susține că organizarea a fost deficitară.
Polițiștii de la rutieră au efectuat o razie în Gherla, unde au dat peste 90 de amenzi într-o singură zi.
Polițiștii clujeni au prins o femeie, falsă ghicitoare, bănuită că ar fi sustras un inel, după ce și-a păcălit victima că îi prezice viitorul.
Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a fost întrebat, la Cluj, de jurnaliști dacă ar fi interesat să candideze la Consiliul Județean Cluj.
Dorin Umbrărescu, constructorul tronsonului Gilău - Nădășel, din Autostrada Transilvania, se plânge că lucrează pe banii lui.
PotrivitAgenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la nivel național, sunt înregistrate 19.362 locuri de muncă. Dintre acestea, celel mai multe sunt diponibile în București, iar pe locul doi se alfă Clujul, cu peste 2.100 de lo
O ceremonie militară și religioasă va fi organizată în acest weekend la Cluj-Napoca, pentru a comemora 70 de ani de la eliberarea orașului.