UMF Cluj marchează 30 de ani de geriatrie academică. Prima universitate din România care a introdus specialitatea în curricula obligatorie, UMF „Iuliu Hațieganu" a organizat o conferință internațională dedicată îngrijirii pacientului vârstnic
Spargere șocantă într-o biserică din Cluj-Napoca! Hoțul a fugit cu bijuterii din aur de 50.000 de lei. Nu avea dreptul să intre în oraș
O amplă operațiune antidrog desfășurată la Cluj-Napoca s-a încheiat cu reținerea unui bărbat în vârstă de 41 de ani, suspectat că ar fi desfășurat activități de trafic de droguri de mare risc în mod continuat. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Crimina
Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” Cluj-Napoca pregătește o reorganizare importantă a schemei de personal, după ce Consiliul Județean Cluj a pus în dezbatere un proiect de hotărâre privind modificarea organigramei și a statului de funcți
Explozie de culori și parfum la Cluj-Napoca! Florile care îi lasă fără cuvinte pe vizitatori FOTO
Veștile bune încep să apară și din zona instituțiilor publice. Dacă în urmă cu câțiva ani cozile de la Finanțe erau aproape imposibil de evitat, acum situația pare să se schimbe radical, cel puțin potrivit celui mai recent raport al Direcției Generale Reg
Un tânăr de 23 de ani din Cluj-Napoca a fost reținut de polițiști după ce ar fi furat, în mod repetat, zeci de articole vestimentare din magazinul Puma situat în complexul comercial Central, de pe strada Regele Ferdinand.
Clujenii rămân fără electricitate! Zonele unde se oprește curentul în următoarele zile
În noaptea de 7 spre 8 mai, între orele 22:00 și 02:00, polițiștii au ieșit pe teren împreună cu specialiști ai Registrului Auto Român (RAR) Cluj pentru a verifica șoferii care circulă sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise, dar și autoturi
Un bărbat de 43 de ani a spart parbrizul unei mașini în parcarea Vivo! din Florești, după ce nu a acordat prioritate și a pierdut controlul. udecătoria Cluj-Napoca l-a condamnat la 6 luni închisoare, cu suspendare
Scene revoltătoare în apropierea aeroportului din Cluj-Napoca! Se descarcă mobilier, lemne și legume direct pe stradă
România a adoptat cea mai amplă reformă a migrației pentru muncă din ultimii ani. OUG 32/2026 schimbă regulile pentru angajatori, agenții și cetățenii străini. În județul Cluj sunt 12.000 de permise de muncă active
În localitatea Apahida, județul Cluj, o acțiune aparent „de moment” a doi adolescenți s-a transformat într-un caz penal serios. Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida au reținut, pentru 24 de ore, doi minori în vârstă de 17 ani, cercetați
Lovitură după lovitură într-un magazin din Cluj! Un tânăr de 23 de ani a furat haine de mii de lei. A fost reținut pentru 24 de ore
Baschetbalistul american cu cetățenie română Daron Russell, jucător al echipei U-BT Cluj-Napoca, a avut o evoluție excelentă în prima rundă a sferturilor de finală din ABA League (Liga Adriatică). Chiar dacă formația clujeană a pierdut meciul din deplasar
Un bărbat din Cluj-Napoca a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că ar fi provocat un incendiu la o cabană situată pe strada Uliului.
Un locuitor din Cluj-Napoca reclamă pentru a doua oară aceeași problemă: tomberoane pline, pungi rupte și gunoi împrăștiat zilnic pe trotuare și pe mașini. Prima sesizare nu a schimbat nimic. Cere ridicări mai dese și containere închise
Lovitură de proporții în interiorul Ordinului Arhitecților din România – Filiala Transilvania. Alegerile desfășurate în 30 aprilie 2026, în urma cărora arhitectul Dan Domșa fusese desemnat noul președinte al organizației, au fost oficial anulate de actual
Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, Anca Dana Buzoianu, a avut o întânire cu George Roth, consul onorific al României la San Francisco., în cadrul căreia au fost discutate noi oportunități
Veste îngrijorătoare din Portugalia zguduie lumea muzicii internaționale. Artista britanică Bonnie Tyler, celebra interpretă a hitului „Total Eclipse of the Heart”, se află în comă și este internată la Terapie Intensivă la Spitalul Faro. Presa portugheză
Un bărbat din Cluj a intrat noaptea pe proprietatea unei persoane, a turnat benzină pe cabană și i-a dat foc. Acum este arestat preventiv pentru 30 de zile. Ce spun procurorii despre dosar
Un clujean de 41 de ani a fost condamnat la 3 ani de închisoare după ce și-a bătut soția în două rânduri – o dată în august 2023 și a doua oară chiar în noaptea de Crăciun 2024. Violențele au fost extreme
Elevii de la Liceul Special pentru Deficienți de Vedere din Cluj-Napoca au avut parte de o experiență cu adevărat specială și greu de descris în cuvinte. Joi, 7 mai 2026, instituția a găzduit un eveniment cultural și educativ de excepție, organizat în cad
Stocul de spații industriale și logistice din România a trecut de 8 milioane de metri pătrați în T1 2026. Cluj-Napoca rămâne un hub regional important, cu chirii stabile. Cât se construiește și unde merg companiile să închirieze
Un clujean reclamă că tencuiala de pe scara blocului său s-a prăbușit pentru a treia oară, iar de fiecare dată reparațiile au ținut doar temporar. Bărbatul se teme pentru siguranța copiilor săi
Mesaj puternic transmis de deputatul Remus Lăpușan după alegerile din TSD Cluj-Napoca: „Felicitări tuturor celor implicați”
Clujenii sunt invitați să participe la unul dintre cele mai speciale evenimente culturale ale lunii mai. Biblioteca Județeană „Octavian Goga” din Cluj-Napoca aniversează 105 ani de existență și pregătește un program amplu dedicat lecturii, creativității ș
Antrenorul român care l-a lansat pe Cristiano Ronaldo ajunge la Cluj-Napoca! Ladislau Bölöni, invitat special la o școală din oraș
Scandal pe una dintre cele mai circulate străzi din Cluj-Napoca. Capacele de canal îi disperă pe locatari și pacienți
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a emis o alertă importantă pentru consumatorii din România, după ce mai multe sortimente de arahide comercializate în magazinele Carrefour, Market și Supeco au fost retrase de urgen