Valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie de doi adulţi şi doi copii pentru luna septembrie 2022 este de 8.659 lei pe lună, faţă de 7.233 lei în septembrie 2021, în creştere cu 19,7%.
Astrologii au veşti bune şi întrevăd surprize frumoase pentru unii nativi ai zodiacului, mai ales din punct de vedere amoros, în ziua de 19 octombrie 2022.
Astrologii anunţă veşti bune pe plan amoros în data de 15 octombrie 2022. Este ocazia perfectă pentru ca cei singuri să-şi găsească fericirea, o zodie dă chiar peste marea dragoste.
O chirie lângă Iulius Mall, la 10 minute, a ajuns la nivelul uneia din Franța, Spania sau Italia.
Cele 12 zodii sunt fiecare influențate de unul dintre cele patru elemente primordiale ale vieții: focul, pământul, aerul și apa. Zodiile de Pământ sunt Taur, Fecioară și Capricorn. Iată cum se manifestă zodiile de pământ pe toate planurile: dragoste, bani
Proprietarul unui apartament de 11,4 metri pătrați și-a scos locuința la închiriat și preșul cerut este astronomic: 225 de euro.
A început șantierul în centrul municipiului Cluj-Napoca. Atât strada Mihail Kogăniceanu, cât și strada Universității devin străzi pietonale.
72,55% dintre românii cu venituri de peste 10.000 de lei pe lună sunt atenţi la bugetul de cheltuieli lunare, în comparaţie cu puţin peste 60% dintre cei care câştigă sub 2.500 de lei/lună.
Echinocțiul de toamnă marchează începutul toamnei din punct de vedere astronomic și trecerea soarelui din emisfera nordică în cea sudică.
Miercuri seară, jurnaliștii de la Recorder au publicat o investigație în care arată cum se duc milioane de euro de la PSD și PNL predilect către Antena 3, Digi 24, România TV, Realitatea și B1 TV și unele site-uri de știri fără ca să fie clar ce cumpără p
Șerban Pop, fostul șef al ANAF, condamnat la 13 ani de închisoare.
Compania Blue Air își propune să reia zborurile începând cu data de 10 octombrie.
Începutul de an școlar a venit cu cheltuieli mari pentru părinți. „Unele produse costă și de două-trei ori mai mult. Am dat peste 200 de lei pentru o nimica toată…”, s-au plâns părinții.
Doi români au plătit 2800 de euro pentru o săptămână în Grecia se declară ”ghinioniști” pentru că au ales stațiunea Halkidiki.
Noul an școlar scoate sume uriașe din bugetul familiei! Anul acesta, părinții cheltuie peste 500 de lei pe rechizite, cărți și o ținută nouă pentru revenirea copilului în bănci a copiilor.
Un clujean este obligat de administratorul blocului să achite o taxă de câini, deși acest lucru este ilegal.
Întârzierea majorării salariilor pentru bugetari a fost cauzată de USR care a atacat la Curtea Constituţională legea respectivă, a declarat, joi, în conferinţa de presă organizată după şedinţa de Guvern, ministrul Finanţelor, scrie Agerpres.
Statul român le oferă femeilor cu spirit antreprenorial, care își deschid o afacere, 40.000 de euro.
Schimbare în sistemul de sănătate! Persoanele neasigurate din România ar putea beneficia de servicii medicale gratuite şi la medicii de familie, nu doar în sistemul de urgenţă.
După șase ani de la începerea cercetărilor, a început și procesul în care Arpad Paszkany, Iuliu Mureșan și soții Timofte, patronii Transilvania Construcții SA, sunt cercetați pentru constituire a unui grup infracțional organizat.
Municipalitatea face inventarul „stricăciunilor”, după Untold în Parcul Central, Sala Polivalentă și zonele adiacente.
Festivalul Untold începe în 4 iulie și deja toate spațiile de locuit au fost închiriate. Cei care vin pe ultima sută de metri trebuie să bage adânc mâna în buzunar.
Țăranii dintr-un sat de lângă Cluj-Napoca s-au trezit cu fântânile pline cu motorină, după un accident produs pe varianta Vâlcele - Apahida.
Cistena armatei care s-a răsturnată pe varianta Vâlcele - Apahida, luni, 18 iulie, a contaminat apa potabilă cu motorină.
Sorin Cîmpeanu, a prezentat marţi proiectele legilor educației, care vor fi supuse dezbaterii publice începând de mâine.
Castelul Arcalia din Stațiunea Științifică UBB-Arcalia localitatea Șieu-Măgheruș, județul Bistrița-Năsăud, a fost inclus în cadrul rutelor turistice/culturale, și anume „rutei castelelor”, asumate de Guvernul României prin PNRR pentru promovare.
Pierderea bagajelor de către companiile aeriene, nu mai este o noutate în ultima perioadă. Însă puțini dintre noi știm cum trebuie să procedăm în cazul în care acest lucru ni se întâmplă.
Guvernanții au aprobat, în cadrul şedinţei de miercuri, un proiect prin care studenţii pot contracta credite de 10.000 de euro, iar familiile şi cuplurile pot lua credite de 15.000 de euro, care vor fi garantate de stat.
Veniturile românilor, chair și majorate, nu reușesc să țină pasul cu inflația. Potrivit unui sondaj realizat de o platformă de recrutare online, la care au participat 1.451 de persoane, nouă din zece măriri salariale nu acoperă inflația.
Coaliţia de guvernare vrea să aducă mai mulţi bani la buget, dar asemeni altor situații guvernanții nu își întorc privirea către bugetari, ci spre mediul privat. Mai precis, acum autorităţile vor să oblige companiile să nu mai considere drept beneficii ex