Universitatea Cluj a dat lovitura pe piața transferurilor! Ardelenii au ajuns la un acord cu mijlocașul Marius Ștefănescu, iar FANATIK a publicat detaliile contractului semnat de fotbalist
Marius Ștefănescu, transfer-surpriză la Universitatea Cluj! Fostul jucător al FCSB ar fi semnat cu formația lui Ovidiu Sabău.
Gigi Becali este cu siguranță cel mai cunoscut miliardar al țării, iar un astfel de personaj excentric nici nu ar putea să fie altfel.
Un jucător al CFR Cluj își ia adio de la echipa din Gruia, dar lasă loc de întrebări cu un posibil transfer la FCSB
Gigi Becali, patronul de la FCSB, a recunoscut că pentru el, singurul adversar pentru sezonul următor este CFR Cluj, patronat de Neluțu Varga.
Ioan Ovidiu Sabău și-a creionat deja „lista neagră” cu fotbaliștii care nu mai sunt doriți la echipă, iar cap de listă este un fost campion al României cu FCSB.
Alex Chipciu a fost invitatul lui Mihai Mironică la emisiunea GSP Special și și-a adus din nou aminte de dragostea vieții lui: Steaua București, sau mai bine zis FCSB.
Adrian Mititelu a anunțat unde va ajunge Vladislav Blănuță, fostul atacant al Universității Cluj, întors recent în cantonamentul celor de la FCU Craiova 1948.
Un fundaș al naționalei revine la CFR Cluj și se pregătește să lupte pentru titlu contra FCSB-ului
După un sezon remarcabil în SuperLiga României, în care a devenit golgheterul campionatului și a cucerit Cupa României cu CFR Cluj, Louis Munteanu a vorbit în premieră despre decizia care i-a schimbat cariera.
CFR Cluj a dat lovitura pe piața transferurilor, după ce jucător corat Karlo Muhar a revenit în Gruia! A venit timpul pentru un nou capitol la echipa din Gruia.
Fundașul central Daniel Graovac va schimba echipa în această vară, transferându-se de la CFR Cluj la FCSB, chiar după încheierea sezonului.
Gigi Becali, parlamentar AUR și fost apropiat al liderului George Simion, a lansat acuzații surprinzătoare în urmă cu puțin timp în cadrul unei emisiuni difuzate la Antena 3. Acesta a susținut că George Simion ar fi controlat din umbră de un fost ofițer d
Scandal uriaș pe scena politică și mediatică din România! Gigi Becali a izbucnit dur la adresa liderului AUR, George Simion, într-o intervenție în direct, după ce acesta a declarat că va contesta alegerile prezidențiale, deși cu doar două zile înainte își
Liderul AUR, George Simion, a recunoscut public înfrângerea în alegerile prezidențiale din 2025, în fața contracandidatului său Nicușor Dan, într-un mesaj video postat pe rețelele sociale. În intervenția sa, Simion a ținut să își felicite adversarul și să
Gigi Becali a anunțat ce jucători vrea să transfere în această vară, obiectivul fiind ca FCSB să ajungă în Liga Campionilor. Patru dintre ei sunt de la echipe din Cluj
FCSB a oferit un spectacol de neuitat înaintea meciului cu Universitatea Craiova, în care au sărbătorit câștigarea titlului de campioni ai României
Mihai Stoica a fost luat în vizor de către președintele CFR Cluj, Cristi Balaj
Louis Munteanu, pregătit pentru transferul verii? Neluțu Varga clarifică lucrurile!
În urma primului tur al alegerilor prezidențiale, Gigi Becali a anunțat că îl va sprijini totuși pe George Simion în turul doi, în ciuda faptului că au încheiat în luna martie prietenia cu acesta.
Românii votează duminică, 4 mai 2025, în cel de-al 9-lea scrutin prezidențial de după Revoluție. În 35 de ani de democrație, România a avut doar patru președinți – Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis.
Scandal uriaș după Rapid – FCSB! Balaj acuză: „Le e frică să sancționeze FCSB-ul!”
Louis Munteanu a vorbit despre o posibilă plecare de la CFR Cluj, după ce Gigi Becali a anunțat că oferă 3 milioane de euro pentru tânărul jucător.
Deputatul George Becali a scos din mânecă două proiecte legislative care ar putea rescrie regulile jocului în penitenciarele din România. Cu un ton uman și o abordare surprinzător de empatică, Gigi vrea să transforme celula într-un colț de casă pentru cei
Neluțu Varga, patronul echipei CFR Cluj, i-a transmis un mesaj clar lui Gigi Becali, care a precizat că-i oferă 4 milioane de euro pentru Louis Munteanu.
Fundașul Lucas Masoero, de la Universitatea Cluj, a fost luat în vizor de către Gigi Becali, care își dorește un lot puternic pentru a „ataca” Liga Campionilor sezonul următor.
Gigi Becali se pregătește pentru perioada de transferuri din vară, iar gândul lui zboară la atacantul de la CFR Cluj, Louis Munteanu,
Echipa națioanală a României a început cu stângul preliminariile Campionatului Mondial, iar patronul FCSB-ului l-a pus la zid pe Mircea Lucescu pentru neconvocarea lui Louis Munteanu.
Un grup de tineri radicali a organizat un protest la o conferință a senatorului AUR Virgiliu Gheorghe. Prelegerea era organiztă de Liga Studenților din Cluj, cu tema ”Cum li se fură tinerilor fericirea, astăzi”
Fostul președinte al Federației Profesioniste de Fotbal (LPF) a vorbit despre răspunsul pe care atacantului CFR-ului, Louis Munteanu, i la dat lui Mircea Lucescu, după ce nu a fost convocat la echipa mare a naționalei.