O situație aparent banală din Cluj-Napoca a degenerat într-un val de înjurături, reproșuri și promisiuni... de revedere
O femeie din Cluj-Napoca a cerut emiterea unui nou ordin de protecție împotriva un clujean agresiv, după ce acesta a încălcat grav măsurile dispuse de instanță: i-a spart ușa locuinței cu un ciocan și a intrat peste ea în locuință
România intră într-o cursă contracronometru cu Europa, iar miza nu e doar bugetul, ci stabilitatea economică a țării și accesul la miliarde de euro din fonduri europene
Ministerul Educației și Cercetării nu are fonduri pentru plata voucherelor de vacanță, potrivit ministrului Daniel David. Informația le-a fost transmisă, oficial, liderilor sindicali.
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a emis un avertisment public privind o nouă metodă de fraudă utilizată de infractorii cibernetici
Cine are nevoie de tramvaie, UBER sau trotinete electrice când poți… călări nestingherit pe una dintre cele mai circulate șosele din Cluj? Cam asta par să fi gândit câțiva cai evadați, care au fost surprinși plimbându-se cu o relaxare de invidiat prin tra
O altercație violentă în trafic a avut loc în această după-amiază la ora pe strada Observatorului din Cluj-Napoca, unde un șofer a reacționat extrem de agresiv.
Un clujean a fost obligat de instanță să desființeze două panouri publicitare amplasate fără autorizație pe un teren din zona străzii Făgetului, din Cluj-Napoca. Acțiunea a fost formulată în instanță de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, reprezentată de p
Centrul comercial VIVO Cluj s-a săturat de fenomenul tot mai frecvent al „depozitării” de mașini în parcarea mall-ului. Situația a devenit deranjantă atât pentru pentru administrație, cât și pentru clienții care nu găsec loc de parcare din cauza celor ce
Un angajat al companiei Broadridge ne-a transmis în această dimineață un mesaj în care susține că a fost informat, în cadrul unei întâlniri neprogramate anterior, că postul său urmează să fie desființat.
O femeie din Cluj-Napoca a trecut prin clipe de groază după ce a fost atacată de o familie de cerșetori ziua în amiaza mare, pe o stradă circulată din Cluj-Napoca.
Panică în Ucraina, după ce rușii au promis că se vor răzbuna pentru operațiunea „Pânza de păianjen
Un scandal de proporții a avut loc în comuna Feleacu, sat Vâlcele, după ce un bărbat și-a ieșit din fire în urma unui conflict conjugal și a ajuns să amenințe cu un cuțit doi agenți de poliție
Un tânăr misterios, poreclit deja de internauți „Omul Păianjen de la Cluj”, a fost surprins într-un video spectaculos în timp ce executa o săritură impresionantă de la geamul unei clădiri situate în apropiere de Astoria aterizând cu o rostogolire controla
Cunoscutul economist Andrei Caramitru a lansat un avertisment dur privind dezvoltarea AI. Fostul membru USR e convins că Inteligența Artificială va duce la „moartea democrației”.
Emil Boc recunoaște că mult așteptatele „cârtițe” care vor săpa tunelurile pe unde va circula viitorul metrou clujean șomează momentan, însă din motive obiective.
O femeie este acuzată că aruncă zilnic resturi de mâncare pe geam pentru porumbei, spre nemulțumirea vecinilor. În alte orașe din țară hrănirea porumbeilor este interzisă și se sancționează cu amendă.
Victoria lui Karol Nawrocki în alegerile prezidențiale din Polonia a stârnit entuziasm în rândul liderului AUR, George Simion, care a reacționat imediat pe rețelele sociale. Tonul postării sale a fost unul triumfător, ca și cum ar fi fost vorba chiar desp
Teodora Marcu, cunoscută publicului din sezonul 6 al emisiunii „Insula Iubirii” a fost împușcată de două ori într-un cartier din București.
Tensiunile cresc în rândul locuitorilor din zona Brândușelor – Azaleelor, pe fondul unui proiect de construcție industrială aflat în desfășurare pe strada Borom. O clujeancă ce locuiește în imediata vecinătate a șantierului a transmis o sesizare către Ști
Mesaje scrise exclusiv în limba română au fost descoperite în urmă cu puțin timp într-un supermarket din Olanda, provocând reacții și controverse în rândul comunității locale.
Un șofer grăbit, cu un apetit periculos pentru ignorarea regulilor de circulație, a trecut cu viteză nebună pe culoarea roșie a semaforului, urmat de un bibiclist de la delivery. Cu doar câteva secunde înainte, un biciclist traversase neregulamentar pe tr
Există momente rare în care energiile cosmice se aliniază într-un dans mistic, deschizând uși către lumi nevăzute. Portaluri astrale — acele fante subtile prin care Universul ne oferă acces la destin, transformare și belșug — se deschid adesea pentru cei
Antreprenorul și analistul Doru Șupeală a lansat un avertisment dur, acuzând anumite forțe politice și mediatice de pregătirea unui climat de contestare a rezultatelor alegerilor și de instigare la tulburări sociale.
Primarul Clujului, Emil Boc, a transmis un mesaj amplu după alegerile prezidențiale, în care a felicitat cetățenii pentru participarea la vot și a făcut apel la unitate, echilibru social și reconstrucție națională.
Tot mai mulți șoferi Bolt și Uber din Cluj-Napoca aleg să își suspende activitatea în 19 și 20 mai, în semn de nemulțumire față de condițiile oferite de platformele de ride-sharing.
Un angajat al unui magazin din Cluj-Napoca a fost sancționat de polițiștii clujeni, după ce a vândut alcool în ziua alegerilor prezidențiale, deși unitatea comercială se afla în apropierea unei secții de votare.
Un avertisment important pentru toți cei care merg lastăzi la vot, în turul doi al alegerilor prezidențiale: buletinul de vot are o singură filă, spre deosebire de alegerile anterioare când acestea erau multipage. Acest lucru implică un risc crescut ca vo
O femeie care a amenințat un funcționar public cu bătaia și a făcut scandal în Primăria Gilău a scăpat basma curată. Magistrații de la Judecătoria Huedin au aplicat marți, 13 mai 2025, un doar un avertisment în cazul clujencei acuzate de săvârșirea infrac