Tribunalul București a aprobat cererea de faliment a Autorității de Supraveghere Financiară în cazul Astra Asigurări.
CFR Cluj, Astra Giurgiu și ASA Târgu Mureș sunt cercetate de Comisia de Disciplină și Eticp a FRF pentru că ar fi încălcat prevederile Regulamentului naţional de licenţiere a cluburilor şi de fair play financiar, urmând a fi depunctate
Înalta Curte de Casație şi Justiție a respins recursul Consiliului Judeţean Cluj privind retrocedarea castelului Goga de la Ciucea.
Naționala României va întâlni, joi seară, reprezentativa Finlandei, în cadrul preliminariilor EURO 2016.
Astra Asigurări intra în faliment, în urma unei decizii a Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
Miercuri au avut loc extragerile pentru sezonul 2015-2016 al Ligii I.
Echipele românești sunt ocolite de jucătorii din Portugalia și ligile inferioare din Franța. Sportivii se tem că nu își primesc salariile și află informații de la fotbaliștii care joacă acum în România.
Un clujean s-a trezit cu mașina furată în Florești
Problemele nu par a mai avea sfârșit pentru Universitatea Cluj, aceștia mai pierzând âncă un jucător în această săptămână.
TAS a anunțat că CFR Cluj primește înapoi cele 24 de puncte pierdute.
Jucătorii de la U Cluj sunt neplătiți de 5 luni și ar putea protesta la finala Cupei României.
Universitatea Cluj a retrogradat teoretic, după rezultatul de egalitate din meciul cu Astra. Antrenorul Adrian Falub mai speră.
Universitatea Cluj va juca, luni seaară, împotriva Astrei Giurgiu, iar rezultatul pe care îl vor obține ”studenții” ar putea decide soarta echipei.
Dacă CFR Cluj își va primit punctele la TAS, atunci U Cluj este condamnată la retrogradare.
Cominetul Executiv, din cadrul Federației Române de Fotbal au decis, joi, în urma unei ședințe, care va fi stadionul pe care se va juca finala Cupei României.
Universitatea Cluj joacă în 10 oameni în partida împotriva CS ”U” Craiova încă din primele minute, după ce Pablo Ceppelini a fost eliminat.
Publicația Forbes a publicat, marți, noul top al miliardarilor lumii, iar România are doi oameni în clasament.
O clujeancă din Florești îl somează pe taximetristul care i-a găsit telefonul să îl restituie.
Trei instalații artistice, realizate din 15.000 de origami, vor fi expuse la Cluj-Napoca pentru cea de a doua ediție a proiectului Day 15, parte a programului Cluj-Napoca 2015 Capitala Europeană a Tineretului.
CFR Cluj a fost penalizată cu 24 de puncte, deoarece nu a plătit la timp datoriile către mai mulți jucători.
CFR Cluj a reușit să încheie turul campionatului pe locul 2, cu 34 de punctie, în urma egalului obținut pe stadionul din Gruia cu Universitatea Craiova.
Antrenorul Universității Cluj, George Ogăraru, a vorbit despre meciul dintre echipa sa și Oțelul Galați, din acest weekend.
Federația Română de Fotbal a anunțat lotul de jucători pentru partida cu Irlanda de Nord, din preliminariile Campionatului European 2016,iar 11 dintre jucătorii convocați de selecționerul Anghel Iordănescu evoluează în Liga I.
Fostul antrenor al Universității Cluj, Mihai Teja, a semnat un contract cu Federația Română de Fotbal pentru a ocupa funcția de selecționer al reprezentativei Under 21 a României.
Tragerile la sorți pentru stabilirea meciurilor din sferturile de finală ale Cupei României au avut loc, miercuri, la Casa Fotbalului.
Costel Corduneanu şi Ovidiu Ranzburg au fost reţinuţi și vor fi cercetaţi sub control judiciar.
Potrivit atelor Ligii Profesioniste de Fotbal, 435 de fotbalisti au bifat cel putin o prezenta in primele 10 etape ale Campionatului National Liga I.
Selecțonerul Victor Pițurcă a definitivat lotul naționalei pentru meciurile împotriva Ungariei și Finlandei, din cadrul preliminariilor EURO 2016.
Conducerea CFR Cluj a primit o veste proastă din partea UEFA, după ce forul continental a decis suspendarea plății premiilor pentru participarea în Europa League către CFR Cluj.
CFR Cluj a învins Oțelul Galați și a urcat pe locul doi în campionat.