Ştiri      adrian ursu

Cine este Dominic Fritz, noul primar din Timișoara. Clujul și Oradea au competiție serioasă

Kovesi anunță că DNA caută un nou sediu. Este vizat și sediul Antena 3, sechestrat după arestarea lui Felix

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a declarat că instituția pe care o conduce caută un nou sediu, pentru că actualul imobil este neîncăpător.

Anteniștii se unesc împotriva lui Băsescu! Gâdea, Badea și Ursu au început demersurile pentru sancționarea președintelui

Mihai Gâdea a prezentat, în cadrul unei ediții speciale a emisiunii sale, o scrisoare ce va fi înaintată către judecătorii Curții Constituționale și Parlamentului, pentru a încălcările repetate ale Constituței de către Traian Băsescu.

Mihai Bendeac către Arșinel, într-o scrisoare pe Facebook: ”Nu meritai acest rinichi. Ai furat dreptul altcuiva la viață”

Mihai Bendeac îl atacă dur pe Alexandru Arșinel și spune că actorul nu merita rinichiul. Bendeac le dă peste nas, indirect, colegilor lui Mihai Gâdea și Adrian Ursu care le-au luat apărarea actorului și lui Mihai Lucan.

Poza zilei cu Voiculescu PIRATUL. Stilul lui a fost urmat de Gâdea și Badea - FOTO

Realizatorii Antena 3 au adoptat stilul de pirat lansat pe Dan Voiculescu.

”Anteniștii” au plecat în vacanță cu Dan Voiculescu: "Miami beach. Te oftici?" FOTO

Vedetele de la Antena 3 își arată susținerea pentru Dan Voiculescu și au plecat în vacanță cu șeful trustului.

SOV il acuza pe Sebastian Ghita: "Renuntarea la Oana Stancu si Adrian Ursu e o gafa de tinerel"

Sorin Ovidiu Vantu il acuza pe Sebastian Ghita, administratorul Realitatea TV, ca a facut o gafa de tinerel, cand i-a inlaturat pe Oana Oana Stancu si Adrian Ursu.