Duminica 2 Octombrie

Universitatea Craiova - CFR Cluj. Jucătorii să trântească meciul? Nu există așa ceva!


Universitatea Craiova va juca cu liderul Ligii 1, CFR Cluj, sâmbătă, 5 februarie, de la ora 21:00.

Unele voci spun că jucătorii Craiovei ar urma să trântească meciul pentru a-l demite pe Laurențiu Reghecampf.

Antrenorul a avut o reacție radicală.

"Am mare încredere în jucători, în reacția pe care o vor avea în meciul de sâmbătă seară. Avem foarte multe probleme, trecem printr-o perioadă mai dificilă, s-au adunat foarte multe probleme cu jucători accidentați. Acest lucru ne face să avem fluctuații.

Am discutat cu jucătorii, am analizat ce am făcut greșit. Trebuie să avem agresivitate, jucăm acasă, cu fanii lângă noi. Sunt sigur că fanii vor încerca să împingă echipa spre victorie. Vreau ca, după un meci de luptă, să câștigăm cele trei puncte.

Important este să mergem în play-off. Ce se va întâmpla cu campionatul vom vedea. Eu am un obiectiv foarte clar, de a califica echipa în play-off și de a câștiga Cupa României. Mai sunt foarte multe meciuri și, cu siguranță, această echipă se va califica în play-off. În plus, vreau să creăm o echipă puternică, cu care la anul să ne putem bate pentru ce ne dorim.

Dacă aș fi un antrenor care nu a mai trecut prin așa ceva, probabil m-ar fi deranjat. Dar este Universitatea Craiova, o echipă mare, sunt mulți oameni care își pot da cu părerea. Suporterii își doresc întotdeauna rezultate. Avem un lot destul de bun, dar anumite posturi sunt greu de înlocuit.

Jucătorii să trântească meciul cu CFR Cluj? Nu există așa ceva! Toți jucătorii își doresc să câștige fiecare partidă. Nu se pune problema de așa ceva la un club de nivelul nostru. Jucătorii sunt motivați să câștige meciul. Fanii trebuie să stea liniștiți.

Ar fi un dezastru să nu avem în play-off, dar vă asigur că Universitatea Craiova va juca în play-off, indiferent de rezultatul de sâmbătă seară. Sunt multe discuții, le accept, puneți-le pe spatele meu. Lăsați-i pe jucători să formeze un grup", a spus Laurențiu Reghecampf, în cadrul unei conferințe de presă.

Comentarii Facebook