Universitatea Cluj și CFR, braț la braț în Europa! Calificarea Craiovei în finala Cupei României a dat peste cap calculele, clujenii sunt 99% calificați
Calificarea celor de la CSU Craiova în finala Cupei României 2026 nu este doar o performanță pentru olteni, ci a creat un adevărat „efect domino” care poate redesena complet lupta pentru cupele europene, cu Universitatea Cluj și CFR Cluj în centrul atenției. Așadar, știm deja că finala Cupei României, finală programată pe 13 mai la Sibiu, se va disputa între CSU Craiova și Universitatea Cluj.
Universitatea Cluj are șanse reale să joace în Europa League în acest sezon, dacă termină pe locul secund
În mod normal, câștigătoarea Cupei merge în preliminariile Europa League. Însă, dacă una dintre finaliste reușește eventul, adică să câștige campionatul și Cupa, lucrurile se vor schimba radical. În acest caz, echipa respectivă ar merge în preliminariile Champions League, iar locul de Europa League s-ar redistribui către locul 2 din SuperLigă.
Aici apare oportunitatea uriașă pentru „U” Cluj: chiar și în scenariul în care pierde finala Cupei, dar termină pe locul 2 în campionat, ar putea ajunge direct în Europa League. Cu alte cuvinte, trofeul ar putea deveni mai puțin important decât poziția din clasament. Asta, în condițiile în care o participare în Europa League este cu siguranță o rețetă financiară mai de succes decât o participare în Conference League. Implicit, șansele de a ajunge cel puțin în grupele Conference League cresc, iar echipa are șanse să aducă multe milioane de euro în conturile clubului.
După cinci etape din play-off, Craiova și „U” Cluj sunt la egalitate pe primele locuri, cu câte 39 de puncte
După cinci etape din play-off, Craiova și „U” Cluj sunt la egalitate pe primele locuri, cu câte 39 de puncte, iar statisticile le dau cele mai mari șanse la titlu: 51% pentru olteni și 45% pentru ardeleni. Asta înseamnă că scenariul „ideal” pentru clujeni este cât se poate de realist. Desigur, nu poate fi scoasă din ecuație nici CFR Cluj, deși formația condusă de Daniel Pancu este mai degrabă atentă la locurile 3-4.
În actuala configurație, locul 3 din play-off ar merge direct în preliminariile Conference League, în timp ce locul 4 ar fi obligat să joace un baraj complicat cu o echipă din play-out, cel mai probabil FCSB. Pentru CFR, aflată pe locul 3 cu 34 de puncte, acest lucru este esențial. Echipa patronată de Nelu Varga are astfel șanse mari să evite duelul de baraj.
În acest context, poziția a treia devine mult mai valoroasă decât în alți ani: oferă acces direct în Europa și elimină riscurile unui meci decisiv. Astfel, pentru „U” Cluj, există chiar scenariul rar în care poate pierde finala, dar câștigă accesul în Europa League. Pentru CFR Cluj, contextul creat deschide drumul către o calificare mai simplă în cupele europene.
4 Comentarii