Simona Halep riscă să se retragă de la Wuhan, din cauza unei accidentări: Nu știu ce s-a întâmplat



Simona Halep a anunţat că a resimţit dureri la spate duminică, în timpul antrenamentului, precizând că ar putea rata participarea la turneul de la Wuhan.

"Nu ştiu de ce s-a întâmplat. Au fost 24 de ore foarte dificile, dar sper să fiu gata până marţi. Nu ştiu dacă voi putea juca, dar sper să mă refac", a spus Simona Halep într-o conferinţă de presă, conform Mediafax.

Altfel, Monica Niculescu, locul 82 mondial, aflată pe tabloul principal ca lucky loser, va evolua în primul tur cu Dominika Cibulkova, poziţia 30 WTA, urmând ca învingătoarea din acestă partidă să joace împotriva Simonei Halep, în turul secund, în cazul în care sportiva din Constanţa nu se va retrage.

De asemenea, de la Wuhan s-au retras din cauza problemelor medicale Naomi Osaka, Magdalena Rybarikova şi Victoria Azarenka. În ediţia trecută a turneului de pe tărâm chinez, Halep a fost eliminată în turul secund de către Daria Kasatkina.

Turneul de la Wuhan, dotat cu premii totale de 2.7 milioane de dolari, se desfășoară în perioada 23 - 29 septembrie.

Comentarii Facebook