Remiză pentru „studenți” la Slobozia. Erik Lincar: „Am prestat un joc modest. Nu ne-a ajutat nici terenul, vântul”


Pas greșit pentru alb-negri la Slobozia, formația lui Erik Lincar s-a întors cu un singur punct acasă, după ce a remizat, 2-2, pe Stadionul „1 Mai”. A doua etapă a play-off-ului a venit cu o deplasare la Unirea Slobozia pentru „studenți”, FC Universitatea ajunge după partida de astăzi la 44 de puncte în clasament. 

Clujenii au încasat astfel primele goluri din play-off. Au marcat în meciul de astăzi: Afalna '13, Răzvan Greu '72 / Ely Fernandes '28 (p), Valentin Alexandru '47.

Clasamentul play-off-ului: 1. Petrolul – 50 de puncte, 2. Hermannstadt – 47, 3. Universitatea Cluj – 44, 4. CSA Steaua – 41, 5. Concordia – 37, 6. Unirea Slobozia – 34.

Astăzi am prestat un joc modest. Nu ne-a ajutat nici terenul, vântul. Nu ne-am adaptat. Mai ales primele 20 de minute chiar am fost foarte, foarte slabi. Pe parcurs am reușit să mai echilibrăm jocul. Am avut în repriza a doua acea reușită a lui Vali Alexandru de excepție. Știam de forța lor la fazele fixe și nu am reușit să anulăm acel corner din care a ieșit golul egalării. E un teren dificil, unde, după cum spuneam, se câștigă foarte greu. Cred că Slobozia va fi tot timpul extrem de determinată. Joacă acasă. Se crează o atmosferă și ați văzut câtă lume a fost la meci.

Îmi pare rău că nu am reușit să marcăm și noi din faze fixe, că am făcut-o foarte bine anul acesta, în etapele care s-au scurs. Noi am jucat două jocuri în deplasare. E un punct și e foarte important să jucăm mult mai bine acasă și să ne câștigăm punctele. Echipele sunt foarte bune, jocurile sunt echilibrate și totul ține de detalii”, a declarat Erik Lincar la finalul partidei, potrivit fcucluj.ro.

Etapa viitoare se va disputa miercuri şi joi, după următorul program: Concordia Chiajna - Unirea Slobozia (miercuri, ora 16.30), FC Petrolul - FC Hermannstadt (miercuri, ora 19.00), Universitatea Cluj - CSA Steaua (joi, 19.30).

Comentarii Facebook