Premii pentru suporterii clujeni care isi fac abonament pentru meciurile din Alba

Clubul Universitatea Cluj pune la bataie o serie de premii pentru fanii care isi cumpara abonamente la meciurile disputate de echipa pe stadionul Cetate din Alba Iulia.

 

Potrivit site-ului oficial al echipei, conducerea vrea in acest fel sa rasplateasca loialitatea suporterilor. Fiecare dintre cei care vor achizitiona un abonament pentru turul Ligii I la tribunele I si II vor participa la o tombola.

 

Premiul 3 consta intr-un fanion, o minge cu autografele jucatorilor si un poster cu echipa. Pentru premiul 2 se mai adauga un tricou, iar pentru locul 1 un tricou si un trening cu insemnele Universitatii Cluj.

 

Potrivit organizatorilor acestei tombole, cei acre si-au cumparat deja abonamente pentru cele doua tribune sunt inscrisi automat la concurs.

 

Abonamentele pot fi achizitionate de la sediul clubului, de luni pana vineri, intre orele 9.00-18.00. Pretul unui abonament este cuprins intre 300 si 350 de lei.

Comentarii Facebook