Miercuri 11 Decembrie

Paszkany a plătit milioane de euro unei firme dintr-un paradis fiscal. Voia să optimizeze activitatea CFR Cluj

 

Arpad Paszkany și Iuliu Mureșan sunt acuzați că au delapidat 10 milioane de euro din banii clubului CFR Cluj. Una dintre metode era de a plăti sume uriașe pentru consultanță. 

 

CFR a achitat în 2012 suma de 2,57 milioane de euro, pentru optimizarea activității echipei de fotbal.

 

Una dintre firmele de tip off-shore folosite de Paszkany și Mureșan este ”Sorrel”, care a oferit ”analiză specializată și servicii de consultanță pentru dezvoltarea materialelor de prezentare, inclusiv documentele cu scopul de a demonstra conformitatea Clubului cu criteriile definite în Regulamentul Financiar de Licență și Joc”, se arată într-un document oficial.

 

Pentru consultanța prestată firma a primit în două tranșe suma de 2.57 milioane de euro. Surse judiciare atrag atenția că munca prestată de firma Sorrel putea fi prestată și de angajații clubului. 

 

Sorrel trebuia să se ocupe și de ”revizuirea unor informații relevante din prezent și din trecut cu referire la prestația operațională și financiară a Clubului CFR”. Consultantul trebuia să studieze și revizuirea și inventarierea tuturor informațiilor relevante cu privire la achitarea integrală a datoriilor produse de CFR CLuj SA, până la dat de 30 iunie 2012, scrie Evz.ro.

 

Procurorii DIICOT sunt fermi în acuzațiile aduse lui Paszkany și Mureșan: ”în perioada 2008 – 2013, persoane din cadrul societăţii comerciale care deţin clubul de fotbal CFR Cluj 1907, cu atribuţii de gestiune sau administrare a sumelor clubului, şi-au însuşit suma totală de aproximativ zece milioane de euro din patrimoniul SC SPORTIV FOTBAL CLUB CFR 1907 CLUJ SA. În acest sens se reţine faptul că inculpatul Mureşan Iuliu Paul a avut calitatea de administrator al clubului, iar faptele reţinute în sarcina acestuia au avut ca principal beneficiar pe inculpatul Paszkany Arpad Zoltan. S-a reţinut că activitatea infracţională a fost săvârşită prin intermediul mai multor entităţi rezidente şi nerezidente (firme off-shore din Cipru şi din Seichelles) controlate, faptic, de către inculpatul Paszkany Arpad. Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că firmele off-shore au fost folosite pentru prestarea unor servicii de consultanţă şi intermediere în domeniul sportiv cu privire la care există suspiciuni de fictivitate (privind transferul unor jucători de la club, optimizarea activităţii echipei şi altele) ori care au avut debite faţă de clubul sportiv, provenind din cesiuni de creanţe suspecte”.

 

Arpad Paszkany și Iulius Mureșan au fost puși sub acuzare și sunt cercetați sub control judiciar. Mureșan a fost nevoit să demisioneze de la CFR Cluj pentru că nu are voie să ia legătura cu angajații clubului. 

Comentarii Facebook