Marius Șumudică, atacat cu scandări rasiste după CFR Cluj – Dinamo! Antrenorul a răbufnit: „Opriți-vă!”
Marius Șumudică, antrenorul celor de la CFR Cluj, a acuzat presupuse scandări rasiste ale suporterilor dinamoviști, la finalul partidei încheiate la egalitate, scor 2-2. Tehnicianul a cerut măsuri împotriva unor astfel de comportamente pe stadioane și a amintit și de incidentele de la meciul FCSB – Rapid, scor 4-1.
Șumudică susține că a fost ținta unor scandări cu caracter rasist din partea galeriei dinamoviste. Antrenorul consideră că asemenea manifestări nu își au locul pe terenurile de fotbal și a criticat lipsa unor măsuri ferme.
„O felicit pe Dinamo, felicit și galeria adversă care la final a început iar cu scandări rasiste, nu știu dacă ați auzit, lucruri care nu-și au locul pe terenul de fotbal. M-au făcut de etnie rromă... Țin să le spun celor de la Dinamo că sunt alb și câteodată când am emoții mă albesc și mai tare, de-mi spune mama să iau calciu, deci sunt destul de alb, deci nu sunt cum strigau ei”, a declarat Marius Șumudică.
Tehnicianul a precizat că scandările ar fi inclus apelativul „Țiganule, țiganule!” și a cerut ca astfel de incidente să fie sancționate.
Marius Șumudică cere măsuri după scandările de pe stadioane
Antrenorul CFR-ului a făcut referire și la partida FCSB – Rapid, în timpul căreia ar fi existat scandări rasiste la adresa giuleștenilor. Șumudică susține că arbitrii și oficialii trebuie să intervină pentru a preveni escaladarea unor asemenea situații.
„Consider că aceste scandări nu-și au locul pe terenul de fotbal. Opriți-vă! Ieri, la meciul Rapidului, un stadion întreg a auzit. Nu se ia nicio măsură. Trebuie să oprești meciul, nu se poate așa ceva. O să ajungem să ne băgăm cuțite în noi. O să ajungem să sară unul gardul. N-ai cum să mă faci țigan și să strigi: «Țiganule, țiganule!»”, a mai spus antrenorul.
În final, Șumudică a încheiat într-o notă ironică, făcând referire la presupusele jigniri primite din tribune.
„O să merg la solar să arăt cum consideră ei că sunt eu, să le fac pe plac”, a afirmat tehnicianul.
1 Comentariu