Miercuri 24 Aprilie

E bine ca U Cluj să repornească din divizia județeană? Ce spune Emil Boc despre această variantă - VIDEO

 

Primarul Emil Boc a comentat, miercuri, 9 ianuarie, informația potrivit căreia Alexandrion Grup ar vrea să preia U Cluj numai în vară, de la zero, fără datoriile lui Florian Walter. 

 

Această preluare ar însemna o echipă ”curată”, aflată în diviziile secunde ale campionatului. 

 

Există și această alternativă, dar ar însemna ca echipa să o ia din divizia județeană. Ăsta este riscul major. Noi spre deosebire de Craiova sau Timișoara avem avantajul că brandul Universității nu poate fi distrus, nu poate dispărea. El aparține orașului, aparține Consiliului Local. Nu-l poate lua nimeni să plece cu el. Dorința mea este să nu pierdem câțiva ani și să începem foarte de jos. Dorința mea este să păstrăm dacă se poate în Divizia A echipa și cu brandul Universității la un nou investitor, care să asigure finanțarea echipei. Mi-am arătat toată susținerea pentru a susține financiar echipa. Universitatea va rămâne la Cluj”, a precizat Emil Boc.

 

Primarul a mai spus că la finalul actualului campionat sigla și numele U Cluj vor reveni Consiliului Local Cluj-Napoca, după ce va expira contractul de concesiune către Florian Walter.

 

ADEVĂRATA datorie a lui U Cluj. Detalii din cererea de insolvență de la Tribunalul Comercial Cluj

 

BOMBĂ! Florian Walter vrea să controleze INSOLVENȚA de la U Cluj pentu a se proteja de BELELE

Comentarii Facebook