Dan Petrescu, pregătit să plece de la CFR Cluj? „Bursucul” a făcut anunțul care i-a șocat pe fani: „Vedem. Presiunea e mereu maximă”


Dan Petrescu, aflat la cel de-al treilea mandat la CFR Cluj, vizează un nou titlu de campion după trei ani fără succes în Superliga. Chiar dacă a câștigat Cupa României sezonul trecut și a terminat pe locul 2 în campionat, antrenorul rămâne circumspect cu privire la viitorul său. Din cantonamentul din Austria, Petrescu a declarat că este dificil să anticipezi durata șederii la CFR Cluj, sugerând că o plecare rapidă nu este exclusă.

„Vedem dacă va fi un an. Poate va fi o etapă, poate 10, poate 15. La CFR Cluj e greu să spui câte etape stai. Presiunea e mereu maximă și în cupele europene, și în campionat. Eu mă rog să fie un an, sunt pregătit, dar rezultatele nu pot să le comand eu”, a spus Dan Petrescu, notează sport.ro. 

CFR Cluj va începe noul sezon cu Supercupa României, împotriva lui FCSB, sâmbătă, 5 iulie, de la ora 20:00, pe Stadionul Steaua. Dan Petrescu a anunțat deja că nu se poate baza la acest joc pe Louis Munteanu și Matei Ilie, care au beneficiat de o vacanță prelungită după EURO U21.


Comentarii Facebook