Abandonați de U Cluj, micii fotbaliști talentați de la Luceafărul găsesc salvarea la rivala CFR Cluj. Academia Luceafărul a acceptat parteneriatul EXCLUSIV

Abandonați de Universitatea Cluj, micii fotbaliști de la Academia Luceafărul își continuă visul la rivala CFR Cluj. Noul parteneriat schimbă destine în fotbalul juvenil

Universitatea Cluj a decis să-și facă o academie proprie de copii și juniori, folosind baza sportivă a universității. Decizia a lăsat pe dinafară copiii de la Academia de fotbal U Cluj- Luceafărul, una dintre mai cunoscute pepiniere de fotbaliști din oraș.

Somație cu data de 1 iulie 2025

Am primit o somație că din 1 iulie nu mai putem folosi brandul și culorile Universității. Am fost foarte supărat. După atâția ani nu mă așteptam să primesc ceva, nu am făcut Luceafărul pentru bani, dar mă așteptam să primesc măcar un MULȚUMESC” a declarat pentru Știri de Cluj Marius Stan, unul din cei doi conducători ai clubului.

El a mai spus că pentru o clipă s-a gândit să închidă tot: „Eram pe punctul de a închide tot. Avem 500 de copii și 17 antrenori angajați. Sau ne gândeam să continuăm singuri, sub brandul Luceafărul. Dar iată că a venit salvarea. Nu știu de unde a venit, probabil de la Dumnezeu” ne-a mai spus Stan.

Parteneriat cu CFR Cluj

Rămași pe dinafară, conducătorii clubului Luceafărul au realizat un parteneriat cu CFR Cluj, iar micii jucători vor avea posibilitatea de a-și continua parcursul profesional la acest club de performanță al orașului, cu singura deosebire că tinerii nu vor mai aspira să ajungă precum Chipciu sau Nistor, ci la fel ca Deac sau Camora.

La inițiativa clubului CFR Cluj, multiplu campion național și participant constant în Europa, am demarat un parteneriat ce oferă jucătorilor noștri de elită șansa unui traseu accelerat către:

  • Grupele de juniori CFR Cluj
  • Echipele de tineret
  • Echipa mare

De aici, visul fotbalului european devine realitate.” au transmis reprezentanții clubului Luceafărul.

Ei s-au declarat dezamăgiți de modul în care s-a încheiat parteneriatul cu U Cluj, care durează din 2017:

„Privim cu regret felul în care s-a încheiat parteneriatul nostru cu FC Universitatea Cluj. Am tratat colaborarea cu profesionalism, seriozitate și respect, investind enorm – oameni, resurse, infrastructură.

Din păcate, în ultima perioadă, am fost marginalizați, s-a dorit desființarea academiei, părinții au fost contactați cu metode incorecte, iar în presă au apărut articole defăimătoare. Modul în care ne-am despărțit lasă un gust amar.

Totuși, rămânem cu mândria că, în 2017, când Universitatea Cluj pornea de la zero, noi am fost acolo – punând bazele unei Academii moderne.”

Performanțele parteneriatului cu U Cluj

Începând cu anul 2017, printr-un parteneriat cu FC Universitatea Cluj, grupele de copii formate în cadrul Academiei Luceafărul au reușit performanțe remarcabile:

  • 10 titluri de campioni naționali
  • 3 Cupe ale României
  • 2 Supercupe ale României

Generațiile 2004 – 2010 au ajuns în finalele Campionatelor Naționale și ale Cupei României, dovedind constanță, valoare și determinare. O adevărată performanță!

60 de jucători au fost formați pentru fotbalul profesionist:

  • 12 jucători în Liga 1
  • 13 jucători în Liga 2
  • 35 jucători în Liga 3

Cine este Academia Luceafărul

Fondată în anul 2009, Academia de Fotbal Luceafărul și-a asumat misiunea de a descoperi și forma copii talentați și pasionați de fotbal, într-un mediu organizat, performant și profesionist.

În doar câțiva ani, academia a cunoscut o dezvoltare remarcabilă. În 2014, cu peste 250 de copii legitimați, au câștigat primul titlu de campion național la grupa de vârstă 2005. Până în 2017, erau deja recunoscuți la nivel național, cu multiple titluri de campioni și jucători selecționați în loturile naționale ale României.

Apogeul acestei recunoașteri a venit în 2017, când au fost desemnați una dintre cele mai bune academii din țară, la categoria U14.

În continuare, antrenamentele Luceafărul vor avea loc pe următoarele baze sportive:

  • Baza “Transilvania”
  • Baza “Unirea”
  • Baza “Tehnofrig”
  • Terenul “Mogoșoaia”
  • Terenul 4 – parte din el în proprietatea clubului

Clubul precizează că lucrează și la dezvoltarea altor baze sportive, care vor fi deschise curând.





 

Comentarii Facebook