Cum a făcut CFR Cluj fals în acte și înșelăciune la transferul lui Mikael Dorsin

 

Echipa CFR Cluj este anchetată de procurori pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și înșelăciune în transferul lui Mikael Dorsin, în 2008, la FC Moskova.

 

Cele două echipe au bătut palma în 12.06.2008, pentru suma de 1,6 milioane de euro, plata urmând a fi operată până la data de 20.06.2008. Transferul nu a mai avut loc, iar CFR Cluj ar fi trebuit, potrivit normelor FIFA, să returneze echipei FC Moskova banii primiți ca urmare a eșecului survenit.

 

Echipa lui Paszkany a plătit în două tranșe, în 7 și 8 octombrie 2008, suma de un milion de euro, iar diferența de 650.000 de euro nu a mai fost achitată nici până astăzi, susțin procurorii.

 

Cazul a ajuns pe masa Camerei de Soluţionare a Disputelor FIFA, unde CFR a prezentat două înscrisuri prin care încerca să demonstreze că a plătit banii unor societăţi off shore: Kamea Marketing Seychelles şi Komplexus Product LTD din Insulele Virgine Britanice, controlate din Letonia. FC Moskova neagă că ar avea legături cu cele două societăți, conturile bancare prezentate nu aparţin clubului și documentul bancar este fals. 

 

În data de 4 şi 9 septembrie s-au făcut 2 transferuri a câte 500.000 de euro, în total un milion de euro, sumă ce era disponibilă în contul clubului nostru. La solicitarea celor de la FC Moskova, în data de 8.10.2008, ne-au înaintat spre semnare un contract bilingv scris în limba engleză şi rusă şi au cerut ca diferenţa de 650.000 de euro să fie achitată după cum urmează: 350.000 de euro către Kamea şi 300.000 de euro către Komplexus”, a spus Iuliu Mureșan, președintele CFR Cluj, în fața procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, care au deschis ancheta.

 

CFR Cluj a precizat la FIFA că suma de 650.000 de euro a fost plătită și că echipele s-au înțeles să vireze banii în Letonia. În plus, a fost prezentat și un document sub semnătură privată, care i-ar fi aparținut impresarului Arcadie Zaporojeanu din Republica Moldova și care confirma că echipele s-ar fi înțeles în legătură cu virarea sumei de 650.000 de euro în conturile firmelor din Letonia.

 

Potrivit procurorilor, clubul FC Moskova neagă existența docuementului, iar ștampila de pe documentul de plată a banilor nu seamănă cu cea a echipei din Rusia. De asemenea, nici semnătura de pe actul de transfer nu seamănă cu cea a directorului executiv Galaida Andrei Ghenadievici.

 

Președintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a negat toate toate acuzațiile în fața procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.

 

În prima fază nu am fost de acord cu această returnare de sume în acele conturi, solicitând explicaţii suplimentare. Ulterior, ne-au informat că au de stins datorii către cele două societăţi menţionate. În acest sens am solicitat semnarea unor documente respectiv acordul pentru stingerea datoriilor încheiate între CFR Cluj, FC Moskova şi Kamea şi Complexus”, a explicat Iuliu Mureșan.

 

Cazul a fost preluat de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj de la procurorii DIICOT Cluj care au cerut Gărzii Financiare să verifice actele clubului CFR Cluj.

Comentarii Facebook