Se pregătește transferul verii la U Cluj! Jovo Lukic, aproape de un transfer de 5 milioane de euro


Atacantul bosniac Jovo Lukic este tot mai aproape de despărțirea de U Cluj, iar mutarea ar putea aduce în conturile clubului o sumă record. Presa din Bosnia susține că vârful este monitorizat atent de Beșiktaș, însă turcii nu sunt singurii interesați. Pe fir a intrat și formația franceză Rennes, iar transferul s-ar putea realiza pentru o sumă apropiată de 5 milioane de euro.

Lukic, internațional bosniac care a fost prezent la Cupa Mondială și a reușit chiar să înscrie pentru naționala sa la turneul final, este considerat unul dintre cei mai valoroși jucători din lotul „studenților”.

Potrivit publicației bosniace sportsports.ba, interesul pentru atacant este unul cât se poate de serios, citează as.ro. 

„În ultima perioadă, Beșiktaș este clubul care îl urmărește cel mai atent pe Lukic, însă nu este singurul care și-ar dori să-l aibă în lot pe atacantul bosniac”, au scris jurnaliștii publicației.

Se pregătește transferul verii la U Cluj! Jovo Lukic, aproape de un transfer de 5 milioane de euro

Dacă transferul se va realiza pentru aproximativ 5 milioane de euro, U Cluj va stabili un nou record în ceea ce privește cea mai scumpă plecare din istoria clubului. Performanța ar veni la doar câteva săptămâni după transferul lui Andrei Coubiș, cedat pentru 3 milioane de euro la Lincoln City FC.

Antrenorul Cristiano Bergodi a confirmat că Lukic are oferte și consideră că o despărțire ar fi cea mai bună soluție atât pentru jucător, cât și pentru club.

„Lukic are nevoie de timp. E un jucător care a avut deja oferte. Dacă vrea să plece, nu putem să ne opunem. E viața lui, cariera lui. Să ții un jucător care are ofertă nu mi se pare… Trebuie făcut ceva cu el. Eu zic că, în fotbalul românesc și pentru U Cluj, sunt bani buni și trebuie să-i dai drumul jucătorului”, a declarat Bergodi înaintea meciului cu FC Botoșani.

În cazul în care negocierile cu Beşiktaş J.K. sau Stade Rennais FC se vor concretiza, U Cluj ar da o nouă lovitură pe piața transferurilor și ar încasa cea mai mare sumă din istoria clubului.

Comentarii Facebook