Conducerea echipei de baschet U Mobitelco a fost invitata la All Star Game 2011

Presedintele echipei U Mobitelco BT, Valentin Nica, si presedintele executiv al clubului, Mircea Cristescu, au fost invitati de catre NBA in Statele Unite ale Americii, la All Star Game 2011.

 

"Este o onoare pentru club, in primul rand, si mai apoi si pentru mine faptul ca am fost invitati de catre NBA, dar nu trebuie ascuns faptul ca un mare merit l-a avut Gheorghe Muresan. Banuiesc ca a avut un cuvant greu de spus. Personal, voi onora invitatia, nu stim inca daca si domnul Nica va reusi sa ajunga", a declarat Mircea Cristescu pentru site-ul oficial al echipei.

 

El a spus ca vrea sa studieze organizarea echipei de baschet a Universitatii din California. "Inainte de meciul propriu-zis avem un program special conceput de NBA, insa vreau sa ajung si la UCLA (Universitatea din California), care au o echipa de baschet foarte buna, vreau sa incerc sa le aprofundez organizarea. Ma voi duce apoi cateva zile la Washington, unde timp de o zi voi fi oaspetele celor de la Wizards, iar mai apoi mi-am propus sa ii vizitez si pe cei de la Georgetown University. Voi incerca sa vad ce se poate adapta, sa inteleg cat mai mult din organizarea lor si sa punem baza unor relatii profesionale cu cei de acolo, la urma urmei SUA au cel mai bine dezvoltat baschet din lume", a mai spus presedintele executiv al echipei U Mobitelco.

 

All Star game 2011 se va desfasuta la Los Angeles in 20 februarie.

 

Foto: u-mobitelco.ro

Comentarii Facebook