Conducerea CFR-ului, zguduită în miez de noapte! Patronul Neluțu Varga a anunțat că se retrage din fotbal: „Eu nu mai înghit asta”


Prestația arbitrului, Radu Petrescu, din meciul dintre CFR Cluj și Universitatea Craiova, încheiat la egalitate, scor 1-1, l-a determinat pe patronul Neluțu Varga să declare că se retrage din fotbal.

După prestația arbitrilor din meciul disputat în Gruia, Ioan Varga a declarat că motivul pentru care s-ar retrage este că se simte nedreptățit de arbitrii din România.

„Cei mai mari hoți sunt arbitrii. Eu ies din fotbal, nu mai înghit această hoție a Federației Române de Fotbal. E făcut de hoți acest sistem ieftin. E premeditat, de asta nu au vrut să cumpere sistemul din Belgia. Pe mine m-au pierdut ca investitor în fotbal. E ultima mea intervenție”, a fost prima reacție a lui Neluțu Varga, după remiza cu Universitatea Craiova, potrivit Digi Sport.

În urmă cu puțin timp, după înfrângerea celor de la FCSB în fața giuleștenilor de la Rapid, Gigi Becali declara același lucru, dezamăgit fiind de prestația arbitrului clujean Horațiu Feșnic, din acea partidă. 

Patronul roș-albaștrilor pare că a revenit, însă, asupra deciziei, deși încă insistă că va vinde clubul dacă îi va oferi cineva suma pe care o cere în schimb: 25 de milioane de euro.

Dan Petrescu, foc și pară la interviul de după meci

Dan Petrescu a părăsit brusc interviul de după meci, după ce a reclamat că echipa sa a fost nedreptățită în toate meciurile jucate în play-off.

„Ce să mai spun, nu mai spun nimic. Șapte din șapte (n.r. meciuri jucate în care antrenorul consideră că CFR Cluj au fost nedreptățiți). Ne-au ciuruit, ne-au curățat. Toate deciziile VAR, împotriva lui CFR. Azi a dat roșu la Ivan, nu mai e roșu. A dat penalty la Constanța, nu mai e penalty.  Păi, ce facem domnilor? Cu VAR-ul ne-au făcut praf. Interesul este să nu meargă CFR în Europa. Foarte bine. O să vedem ce o să facă echipele în Europa.

Dă-mi ce e al meu, nu veni să faci ce a făcut băiatul ăsta azi! (n.r. arbitrul meciului CFR Cluj – Universitatea Craiova, Radu Petrescu) A fost anti CFR. Ce să mai vorbim despre fotbal? E istorie fotbalul. E al șaptelea meci din șapte. Gata, nu mai am ce să vorbesc”, a declarat Dan Petrescu, în interviul scurt acordat după meci.

Comentarii Facebook