Miercuri 24 Aprilie

CFR Cluj dă în judecată clinica Regina Maria pentru testele fals-pozitive


CFR Cluj vrea să dea în judecată Clinica ”Regina Maria”, unde au fost testați pozitiv 26 de membri ai echipei, iar până la urmă s-a dovedit că 16 persoane din club nu aveau nimic. 

Înaintea meciului cu FCSB, 10 jucători de la CFR Cluj au fost testați pozitiv cu Covid-19, în laboratorul de la ”Regina Maria”. La a doua testare la aceeași clinică, au ieșit tot pozitiv. În total au fost raportate 26 de cazuri de COVID 19.

La Cluj, echipa s-a retestat la Spitalul de Boli Infecțioase și la Spitalul Județean, iar ambele teste au ieșit negative.

Clubul vrea să dea în judecată clinica, iar avocații echipei cer despăgubiri de sute de mii de euro, deoarece ”testele făcute au fost fals-pozitive, iar clubul a avut numai de suferit de pe urma erorii medicale, atât din punct de vedere financiar, cât și emoțional”, conform Mediafax.

Cozmin Gușă, președintele Federației de Judo, acuză o conspirație împotriva celor de la CFR Cluj. ”Cât despre dezavantajarea sportivă și umilirea publică a clujenilor, ce să mai vorbim ... Interesant și legitim ar fi totuși acționarea în justiție a celor de la ”Regina Maria”, pentru că nu sunt speranțe că instituțiile statului se vor autosesiza pentru dovedirea ilegalității și compensarea prejudiciului major creat”, a spus Gușă.


Comentarii Facebook