Duminica 29 Noiembrie

Un oficial LPF a respins speculațiile privind existența unei conspirații în jurul îmbolnăvirilor de coronavirus de la CFR Cluj


Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, a spus că nu crede că se poate vorbi de nereguli în privința cazurilor de COVID de la CFR Cluj.

Vom vedea care sunt cele mai bune măsuri pentru a nu nedreptăți pe nimeni. Am făcut un chestionar, pe care l-am înaintat și la FRF. Obiectivul acum e discutarea meciurilor ramase din campionat.

Aștept o rezoluție din partea DSP daca testările vor fi în regulă, sunt sigur că CFR își va juca meciurile pe teren. Am încredere în doctorii din România și în testări, nu cred în scenarii oculte care se vehiculează în acest moment”, a declarat Justin Ștefan pentru Prosport.

Testarea a indicat că Otto Hindrich, Mike Cestor, Dodi Joca, Denis Ciobotariu, Ovidiu Hoban, Luis Aurelio, Cătălin Itu și Billel Omrani sunt negativi și pot juca fotbal.

Grzegorz Sandomierski, Cristi Manea, Adrian Păun, Damjan Djokovici și Lacina Traore rămân pozitivi cu COVID-19.

Unii oameni din fotbal au fost surprinși cât de repede au trecut cazurile de la pozitiv la negativ, în momentul în care LPF a spus că CFR va trebui să joace cu echipa de tineret, dacă majoritatea fotbaliștilor din lotul principal sunt indisponibili.

.

Comentarii Facebook