Vitezomani prinși gonind cu viteze de peste 200 km/h pe Autostrada Transilvania în minivacanța de 1 Decembrie


Mai mulți șoferi au fost prinși de polițiștii clujeni circulând cu viteze de peste 200 de kilometri pe oră, în minivacanța de 1 Decembrie, pe Autostrada Transilvania.

În perioada 30 noiembrie a.c. – 3 decembrie a.c., cu ocazia minivacanței, polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A3 Turda-Borș au desfășurat activități specifice pe tronsoanele din competență, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, fiind aplicate 130 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regimului rutier.

Astfel, în urma acestor abateri au fost reținute 19 permise de conducere, dintre care 15 pentru încălcarea regimului legal de viteză, 2 pentru conducere sub influența alcoolului și 1 pentru alte abateri.

„La data de 30 noiembrie a.c., în jurul orei 12.10, un tânăr, de 24 de ani, din județul Cluj, a fost surprins cu ajutorul aparatului radar, pe Autostrada A3, circulând cu viteza de 200 km/h. În cauza s-a dispus reținerea permisului de conducere pentru o perioada de 90 de zile și aplicarea amenzii in valoare de 1305 lei.

La data de 30 noiembrie a.c., în jurul orei 15.10, un tânăr, de 18 ani, din județul Mureș, a fost depistat cu ajutorul aparatului radar, pe Autostrada A3, circulând cu viteza de 193 km/h. Totodată, acesta avea un comportament agresiv în conducerea autovehiculului. În cauza s-a dispus reținerea permisului de conducere pentru o perioada de 150 de zile si aplicarea amenzii în valoare de 2175 de lei.

La data de 1 decembrie a.c., în jurul orei 12.40, polițiștii au depistat pe Autostrada A3, un bărbat, de 35 de ani, în timp ce rula cu autoturismul cu viteza de 203 km/h. Totodată, acesta nu a respectat semnalele polițiștilor rutieri pentru oprire. În cauza s-a dispus reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 150 de zile si aplicarea amenzii în valoare de 3480 de lei.

Un alt conducător auto, de 27 de ani, din județul Mureș a fost interceptate de polițiști la data de 1 decembrie, în jurul orei 16.00, în timp ce conducea autoturismul pe Autostrada A3, cu viteza de 203 km/h. În acest caz s-a dispus reținerea permisului de conducere pentru o perioada de 120 de zile si aplicarea amenzii in valoare de 1305 de lei.

La data de 2 decembrie a.c., în jurul orei 12.20, un bărbat, de 29 de ani, din județul Brăila, a fost depistat de polițiști cu ajutorul aparatului radar, pe Autostrada A3, circulând cu viteza de 216 km/h. În cauza s-a dispus reținerea permisului de conducere pentru o perioada de 120 de zile si aplicarea amenzii în valoare de 1305 de lei.

La aceeași dată, în jurul orei 15.10, un bărbat, de 29 de ani, din județul Mureș, a condus autoturismul pe Autostrada A3, fiind depistat sub influența alcoolului, respectiv 0,08 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cazul acestuia s-a dipus reținerea permisului de conducere pentru o perioada de 90 de zile si aplicarea amenzii in valoare de 1450 de lei.

Ulterior, în jurul orei 17.00, un alt bărbat, de 41 de ani, din județul Mureș, a fost depistat pe Autostrada A3, sub influența băuturilor alcoolice, respectiv 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, acesta nu purta centura de siguranță, iar autoturismul figura cu înmatricularea suspendată. În cauza s-a dispus reținerea permisului de conducere pentru o perioada de 90 de zile, reținerea certificatului de înmatriculare si aplicarea amenzii in valoare de 2610 lei”, transmite IPJ Cluj.

Comentarii Facebook