VIDEO. Zece cățeluși din Cluj au nevoie de mămici surogat. Ți se rupe inima, „mămica lor a murit la naștere”!


Un cabinet veterinar din Cluj-Napoca are nevoie de ajutorul clujenilor. Mămica a zece cățeluși a murit la naștere, astfel reprezentanții cabinetului îi roagă pe clujeni să-i ajute cu găsirea unor mămici surogate pentru puiuții acesteia. Fără ele, șansele de supraviețuire a nou-născuților sunt minime. 

Cei 10 cățeluși din video sunt nou-născuți și au nevoie de mămici surogat, deoarece mămica lor a murit la naștere. Fără cățelușe surogat aceștia au șanse foarte mici de supraviețuire, alăptarea de la cățelușe fiind foarte importantă în primele 3 săptămâni de viață. Aceștia pot fi împărțiți în mai multe locuri și nu e nevoie să fie adoptați, avem nevoie cât de repede doar de femele cu pui care să fie dispuse să hrănească alți puiuți. 

Deocamdată puii sunt împărțiți la fetele de la cabinet, care pot sa aibă grija de ei până mâine când trebuie să se întoarcă la cabinet. Haideți să încercăm să fim solidari pentru aceștia, fiecare distribuire contează. Ei chiar au nevoie de ajutor pentru a supraviețui, haideți să le oferim acest ajutor împreună. Pentru mai multe detalii puteți să sunați la acest număr: 0745145033”, scriu cei de la Cabinet Veterinar Homeovet Cluj-Napoca, în grupul de Facebook Animale de casă găsite sau pierdute în Cluj-Napoca.  

Comentarii Facebook