VIDEO. Condamnat pentru tentativă de omor în Cluj, prins în Spania! Un tânăr de 25 de ani era căutat cu mandat european de arestare


La data de 28 iulie a.c., în baza informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj - Secția 9 Poliție Rurală Turda, prin intermediul Biroului SIRENE, polițiștii din cadrul Poliției Naționale din Spania au depistat, în Graus, provincia Huesca, un tânăr de 25 de ani, din comuna Călărași, județul Cluj, condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor.

La data de 27 mai a.c., prin decizia penală a Curții de Apel Cluj, a rămas definitivă sentința penală pronunțată la data de 11 iulie 2025 de Tribunalul Cluj, prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor.

Astfel, pe numele acestuia a fost emis, la data de 27 mai 2026, un mandat de executare a pedepsei închisorii, ulterior un mandat european de arestare. În prezent, acesta se află în custodia autorităților spaniole, urmând a fi parcurse procedurile legale în vederea predării către autoritățile române.

Condamnat pentru tentativă de omor în Cluj, prins în Spania! Un tânăr de 25 era căutat cu mandat european de arestare

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în noaptea de 2 mai 2019, în jurul orei 23.30, în urma unui conflict spontan petrecut pe un drum din satul Călărași, persoana condamnată, împreună cu un alt bărbat, ar fi agresat un bărbat prin aplicarea de lovituri cu pumnii, picioarele și cu o bâtă în zona capului.

„În urma agresiunii, victima a suferit leziuni traumatice care au necesitat îngrijiri medicale. Totodată, pe lângă pedeapsa principală, instanța a dispus și interzicerea exercitării unor drepturi. Persoana condamnată urmează să fie predată autorităților române, în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii”, au transmis polițiștii. 

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale.

Comentarii Facebook