Locatarii unui ansamblu rezidențial din Cluj-Napoca cer intervenția urgentă a autorităților. „Ne este teamă să mai ieșim seara”
Locatarii ansamblului rezidențial Luminia din Cluj-Napoca solicită intervenția de urgență a autorităților, susținând că un teren aflat în imediata apropiere a blocurilor a fost ocupat de persoane care locuiesc în adăposturi improvizate. Oamenii spun că situația durează de mai mult timp și le afectează siguranța, liniștea și curățenia din cartier
În sesizarea transmisă autorităților, locatarii descriu problemele cu care se confruntă zilnic.
„Noi, locatarii ansamblului rezidențial Luminia, vă adresăm această sesizare pentru a vă aduce la cunoștință o problemă care persistă de mai mult timp și care afectează în mod direct siguranța, liniștea și curățenia din zona în care locuim”, au transmis aceștia.
Potrivit locatarilor, persoanele care stau pe terenul respectiv produc frecvent zgomot, răscolesc containerele de gunoi și lasă în urmă cantități mari de deșeuri.
„În mod repetat, acestea produc zgomot, strigă, lasă în urmă deșeuri, răscolesc containerele de gunoi și împrăștie gunoaiele în jurul platformelor de colectare, afectând grav curățenia și aspectul zonei”, se arată în sesizare.
Locatarii unui ansamblu rezidențial din Cluj-Napoca cer intervenția urgentă a autorităților. „Ne este teamă să mai ieșim seara”
Oamenii afirmă că situația le provoacă un sentiment permanent de nesiguranță, mai ales familiilor cu copii și celor care ajung acasă după lăsarea întunericului.
„Comportamentul lor creează un sentiment de nesiguranță în rândul locatarilor, în special pentru familiile cu copii și pentru persoanele care tranzitează zona în timpul serii”, au mai transmis locatarii.
Aceștia spun că au făcut mai multe sesizări către Poliția Locală, însă până în prezent nu au observat măsuri eficiente.
„Mai mulți locatari au sesizat această situație către Poliția Locală, însă, din păcate, până în prezent nu am observat intervenții eficiente care să conducă la rezolvarea problemei.”
În final, locatarii solicită verificarea de urgență a situației, intensificarea patrulelor Poliției Locale, luarea măsurilor legale pentru restabilirea ordinii și a salubrității, precum și găsirea unei soluții care să împiedice reapariția unor astfel de situații.
0 Comentarii