Șoferii care nu își plătesc amenzile NU mai rămân fără permisul de conducere. Legea dată de Guvernul Bolojan, suspendată
Șoferii care nu își plătesc amenzile de circulație nu vor mai rămâne fără permisul de conducere, cel puțin pentru următoarea perioadă.
Curtea de Apel a suspendat hotărârea Guvernului prin care șoferii care nu își achită amenzile rămân fără dreptul de a conduce. Hotărârea de Guvern nr. 530 din 9 iulie 2026 a fost suspendată și nu va mai fi pusă în aplicare în perioada următoare.
Decizia instanței nu este una definitivă, ci doar o suspendare până la finalizare litigiului. De altfel, reprezentanții Guvernului au anunțat deja că vor face apel pentru ca decizia să fie schimbată.
Potrivit Guvernului, PSD a depus plângerile prealabile pe 27 iulie, iar două zile mai târziu a atacat în instanță 11 dintre cele 12 hotărâri vizate și a cerut suspendarea lor. Curtea de Apel s-a pronunțat luni asupra a cinci dintre acestea.
Șoferii care nu plăteau în 90 de zile rămâneau fără permis
Noua lege dată de Guvernul Bolojan îi obliga pe șoferii care erau amendați să plătească amenda în termen de 90 de zile de la momentul în care primeau o somație de plată. În cazul în care sancțiunea nu era achitată în termenul stabilit, șoferii își pierdeau dreptul de a conduce pentru o perioadă de timp. Mai exact, o zi de suspendare pentru fiecare 50 de lei neachitați. Suspendarea ar fi început la ora 00:00 a celei de a-3-a zi lucrătoare, după expirarea termenului de plată.
Noua lege a fost gândită de Ilie Bolojan, într-o perioadă în care prim-ministrul căuta soluții pentru a aduce mai mulți bani la bugetul național. Această propunere a venit după ce mii de șoferi din întreaga țară erau sancționați de polițiști și nu achitau amenzile primite.
1 Comentariu