VIDEO. Bicicleta, noua alternativă în Cluj: 13 kilometri în doar 28 de minute: „Cu mașina faci și peste o oră”
Un clujean a pus la încercare una dintre alternativele la traficul sufocant de dimineață dintre Florești și Cluj-Napoca și a filmat întreaga experiență
Bărbatul a parcurs cu bicicleta aproximativ 13 kilometri, de la Lidl Florești până în cartierul Mărăști, în doar 28 de minute, chiar în intervalul în care șoselele sunt extrem de aglomerate.
Bărbatul a pornit de dimineață, în jur de ora 7:10, din Florești, alegând bicicleta în locul mașinii. O bună parte din traseu poate fi parcursă acum pe noua infrastructură destinată bicicliștilor, iar rezultatul arată cât de mare poate fi diferența de timp în comparație cu deplasarea cu autoturismul.
„Am plecat de la Lidl Florești la 7:10, adică exact în perioada de trafic intens, și am ajuns în Mărăști în aproximativ 28 de minute – 13 km”, a povestit acesta.
Potrivit clujeanului, în zilele în care traficul este foarte aglomerat, parcurgerea aceleiași distanțe cu mașina poate dura chiar și mai mult de o oră. Diferența devine cu atât mai interesantă în condițiile în care suntem abia la începutul lunii septembrie, iar studenții nu au revenit încă în număr mare în Cluj-Napoca.
„Cu mașina, în zilele aglomerate, același drum poate ajunge și la peste o oră. Și suntem abia în 10 septembrie, înainte să înceapă anul universitar.”, a adăugat acesta.
Odată cu începerea anului universitar, traficul din municipiu și din localitățile limitrofe este de așteptat să devină și mai intens, în special dimineața și după-amiaza.
Floreștiul rămâne una dintre principalele surse de trafic pentru Cluj-Napoca, mii de persoane deplasându-se zilnic spre municipiu pentru serviciu, școală sau alte activități. În orele de vârf, coloanele de mașini se formează frecvent pe direcția Florești–Cluj.
Biciclistul din Florești a prezentat întreaga cursă, într-un clip video postat pe rețelele de socializare.
2 Comentarii