Val de controale în Turda, cu zeci de amenzi și mandate puse în aplicare: Autoritățile au acționat în forță pentru a face curățenie pe străzi

Polițiștii, jandarmii și reprezentanții instituțiilor locale din Turda au ieșit pe teren pentru a-i opri pe cei care încalcă legea. S-au dat amenzi de peste 17.000 lei și au fost puse în aplicare 14 mandate de aducere!

Miercuri dimineață, 18 iunie 2025, între orele 07:00 și 09:00, municipiul Turda s-a trezit sub semnul legii. O amplă acțiune a polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Turda, sprijiniți de criminaliști, jandarmi, polițiști locali, asistenți sociali și angajați ai Serviciului de Evidență a Persoanelor, a vizat prevenirea și combaterea faptelor antisociale, menținerea ordinii publice și depistarea persoanelor urmărite de lege.

În doar două ore, au fost legitimate 164 de persoane și verificate 37 de autovehicule. Rezultatul? 43 de sancțiuni contravenționale aplicate, în valoare de peste 17.000 de lei, majoritatea vizând încălcări ale legislației rutiere.

Polițiștii au reținut trei permise de conducere, două certificate de înmatriculare și două seturi de plăcuțe auto. În plus, 14 persoane cercetate pentru loviri, amenințări sau tulburarea liniștii publice au fost ridicate și conduse la secție pentru continuarea anchetelor.


Comentarii Facebook