Un politician din Cluj a trăit azi un zbor de coșmar: „Motorul avionului a luat foc în aer. O oră de teroare în aer!” VIDEO
Aflat la bordul unui avion Turkish Airlines care zbura din Bangladesh spre Istanbul, Avram Gal a fost martorul unui incident grav, care i-a pus pe toți pasagerii în fața unui posibil deznodământ tragic
O călătorie aparent obișnuită s-a transformat într-o experiență cu adevărat marcantă pentru Avram Gal, vicepreședintele PSD Cluj și politician cunoscut din Câmpia Turzii. La doar câteva minute după decolare, unul dintre motoarele aeronavei a luat foc, declanșând o serie de măsuri de urgență din partea echipajului. Potrivit celor trăite de politician, în acel moment, atmosfera s-a schimbat brusc: liniștea apăsătoare din cabină și privirile îngrijorate ale pasagerilor trădau o teamă profundă.
Pentru a evita riscul unui incendiu la aterizare, piloții au fost nevoiți să survoleze zona timp de aproximativ o oră, consumând gradual combustibilul. În timp ce avionul făcea cercuri deasupra unei zone sigure, pasagerii au rămas imobilizați în scaune.
„În avion era o liniște de mormânt, ca și cum toți așteptau o sentință. Două pasagere plângeau, neștiind cum să reacționeze.”, a povestit politicianul.
După minute care au părut ore, pilotul a reușit să stabilizeze aeronava și a comunicat calm pasagerilor că va încerca o aterizare de urgență. A fost un moment de cotitură, iar profesionalismul echipajului a fost esențial pentru ca totul să se încheie fără victime. Avionul a aterizat în siguranță pe aeroport, unde echipele de pompieri și intervenție așteptau deja în alertă maximă.
Ulterior, Avram Gal a transmis un mesaj de reflecție: un îndemn la umanitate și recunoștință, în fața fragilității vieții. „Este o remarcă importantă: indiferent de câți bani ai sau cât de important te crezi, viața ta atârnă de un fir de ață!”, a spus Gal.
iată ce a povestit Avram Gal:
„Azi am trăit o experiență pe care nu am avut-o până acum. M-am îmbarcat liniștit în avionul Turkish Airlines, pe ruta Bangladesh - Istanbul. După ce am spus rugăciunea pe care o rostim cu toții înainte de un zbor de 8 ore, am decolat. La mai puțin de câteva minute, motorul avionului a luat foc, iar timp de o oră am survolat zona pentru a scăpa de combustibil. În acele momente, am rostit doar atât: „Doamne, voia Ta să se facă.” În avion era o liniște de mormânt, ca și cum toți așteptau o sentință.
Două pasagere plângeau, neștiind cum să reacționeze. După aproximativ 30 de minute, pilotul a anunțat că vom încerca o aterizare în urma aprinderii motorului. Vocea lui calmă și experiența sa ne-au ajutat pe toți să ne liniștim. Cu ajutorul lui Dumnezeu și al piloților, am aterizat cu bine pe aeroport, iar pompierii și echipele de intervenție au reacționat prompt.
Este o remarcă importantă: indiferent de câți bani ai sau cât de important te crezi, viața ta atârnă de un fir de ață! Fiți buni și iertători, pentru că nu știm ziua în care vom părăsi acest pământ!”
17 Comentarii
s-a ***** pe el toti burgerii si stakeurile de 1000 de euro de la restaurantul lui infect
Asta a mai primit un semn, dupa puscarie, si tot nu se linisteste :)
https://www.tbsnews.net/bangladesh/bird-strike-forces-emergency-landing-turkish-airlines-flight-after-takeoff-dhaka-airport?amp
Verificăm și noi faptele? Sau facem jurnalismul lui pește prăjit și luăm de bun ce zice domnul Gal?
Inca o parasuta salvata…. Dumnezeu nu iubeste Romania
Nu lasă bunul D-zeu oamenii buni să piară. Respecte , Avrame!
Ne vedem la Pescobar, fac cinste.
Survolarea pentru consumul de combustibilul NU e pentru a evita riscul de incendiu ci pentru ca aparatul sa ajunga sub MLW (maximum landing weight) - greutatea maxima cu care se poate ateriza in siguranta. Modelele mai noi au un mecanism de descarcare a combustibilului, acest A330-300 pe care se opera zborul TK713 nu il are. Situatia cu siguranta a… Citeste mai departe
Singurul politician bun e politicianul mort.
Pacat ca nu a crepat.
NO MURIT NU LO IUBIT DOMNUL SĂI DUCĂ PĂ TOȚI LA ȘEDINȚĂ LA EL
A prins motorul o vita in zbor, se vede cum iasa hamburgerul cu foita de aur din el. Numa bine prajit la foc rapid compresat. A aflat tarziu Lucifer ca e un pesedist, presupus spagar si corupt la bord. Abia ce a apucat sa-i dea o lectie de viata, insa vita cu siguranta nu o va baga de seama. Lucifer, hai mai aproape si tura viitoare te rugam sa faci… Citeste mai departe
@Lacrima: ai dreptate data viitoare să fie în avion plin cu useristi pesedisti peneliști udmeristiti și pilot Nucusor Dan
@Radu: … si tu pe post de SERVITOR, adica stewart!
Intrebarea cea mai buna e: se mai urca vreodata in avion?
Iar pe noi toti ne doare la un metru inaintea sulii de gal
Trebuia sa comande un burger cu carne de cămilă smashed în foita de aur. Dar când ești rupt în kour...
B E S I N O S U L GAL
hop top, a scapat de bulau?