Sambata 3 Decembrie

Un conductor de tren adună 2000 de lei spagă la un drum. Dezvăluiri făcute de unul dintre ”NAȘI”

 

Arestările din rândul conductorilor și a șefilor de tren a scos la lumină adevărata gaură neagră care duce la faliment CFR -ul în România: o spagă de 200 de milioane de lei luată într-un an și jumătate. 

 

Bătălia între mafia conductorilor de tren se dă pe garniturile care străbat țara pe distanțe lungi: spre litoral, cele care leagă diverse regiuni istorice ale țării.  Pe un tren care merge de la Oradea la Mangalia, doi controlori, şeful de tren şi ajutorul acestuia, adună şi până la 4.000 de lei de la cei care merg cu naşul şi nu vor să plătească biletul. 

 

Un șef de tren a acceptat să vorbească despre întreaga afacere pusă pe roate de ”nașii” din tren de comun acord cu șefii lor din birouri. ”Pe un tren Timişoara-Bucureşti se face în jur de 2.000 de lei. Banii sunt adunaţi de partida de tren, formată din doi conductori şi un şef de tren. Acum, după restructurare, o partidă de tren este compusă din doi oameni, şeful de tren şi conductorul. Din aceşti bani cam 1.500 de lei sunt daţi de şeful de tren la inspectorul de supracontrol. Acesta are rolul de a colecat banii. Se urcă dintr-un tren în altul şi tot adună cât e ziua de lungă. La un tren bun, la controlori le rămâne cam un sfert care se împarte egal”, a spus șeful de tren.

 

Fenomenul nu este unul nou, el fiind ”brevetat” încă de pe vremea regimului Ceaușescu, dar atunci erau destui călători pentru a nu ieși în evidență frauda. 

 

O parte din banii adunați de la călătorii clandestini ajung la șefii de la Bucureşti, care adună şi câteva zeci de mii de euro pe lună. ”În staţii, un tren este parcat lângă celălalt şi dacă şeful de tren trage din ochi fără să zică nimic sau îşi dă chipiul pe spate înseamnă că nu este bine să colectezi”, a mai spus sursa citată.

 

Inspectorii de tren colectează șpaga, dar dacă ratează o întâlnire cu șeful de tren, taxează dublu data următoare. ”Au fost cazuri când am plătit din buzunar la inspectori. Un şef de tren prinde cam 10-12 trenuri lunar. Asta înseamnă ca poate să câştige până pe la 7.000 de lei pe lună, bani care se împart la doi, la cei doi membrii ai partidei de tren. Restul pleacă la Bucureşti”, a mai spus șeful de tren.

 

Conform regulamentului CFR, fiecare șef de tren trebuie să își declare banii pe care îi are la intrare în tură, iar dacă sunt prinși cu bani mai mulți la ei riscă să fie acuzați de luare de mită. ”Fiecare şef de tren are cu el un membru din familie sau un om de încredere care îi ţine banii. Aşa, pot să caute cât vor că tot nu găsesc nimic”, a mai spus sursa citată.

 

Zeci de conductori și șefi de tren au fost reținuți joi, 25 octombrie, de procurorii DIICOT Brașov. Aceștia provin de la Regionalele Cluj, Craiova, Brașov, Iași și București.

 

Zece conductori SPĂGARI de la Regionala CFR Cluj, reținuți de procurori - VIDEO și FOTO

Comentarii Facebook