Duminica 13 Octombrie

UBB va caza în cămine, peste vară, numai cazurile speciale

 

Conducerea Universităţii Babeş-Bolyai, după negocieri cu reprezentanţii legitimi ai studenţilor, va permite cazarea în cămine a cazurilor speciale, pe perioada vacanței de vară.

 

Astfel, studenţii doctoranzi, cei care îşi desfăşoară stagiile de practică obligatorie, cei care sunt membri în echipe de cercetare sau de organizare a unor manifestări naţionale şi internaţionale, cei care sunt implicaţi în programe de internship, dar şi studenții proveniți din centre de plasament și orfanii de ambii părinți, vor putea beneficia de un spațiu de cazare, pe perioada vacanței de vară, în căminul UBB disponibil.

 

În prezent, pe baza propunerilor avansate de reprezentanții CSUBB, Direcția Generală Administrativă a UBB, încearcă să identifice încă o soluție, pentru a răspunde tuturor solicitărilor primite din partea studenților. 

 

Studenții care lucrează, fără a avea legătură cu UBB și cu proiectele universității, se vor putea caza în căminele Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) ”în condițiile în care, în ultimii ani, UBB a aprobat şi a permis cazarea unui număr considerabil de studenți de la alte universităţi clujene, pe baza Regulamentului de Taxe (tarife) administrative, aprobat de Senatul Universității”, precizează UBB Cluj.

 

În urma unui raport formulat de CSUBB, cu privire la situaţia spaţiilor de cazare pentru studenţi, Direcția Generală Administrativă (DGA) a Universității, a aprobat o serie de lucrări complexe de reparaţii şi curăţenie generală pentru toate căminele aflate în administrarea UBB, pe perioada vacanţei de vară. Pentru toate căminele se vor efectua reparaţii şi igienizări pe coridoare, casa scării, oficii, fumoare, grupuri sanitare, săli de lectură şi camere.

 

De asemenea, sunt prevăzute și lucrări de exterior: reparații tencuială, înlocuirea placajelor ceramice pentru scările de acces, refacerea finisajelor deteriorate, repararea elementelor de tinichigerie și refacerea perimetrală a trotuarelor de protecție cu asfalt și borduri noi. 

 

Complexitatea lucrărilor prevăzute impune închiderea tuturor căminelor aflate în administrarea UBB, pe durate de timp diferite, conform unui grafic stabilit la nivelul DGA.

Comentarii Facebook