Tânără IT-istă din generația Z șocată că are mulți colegi care lucrează în weekend-uri și sunt primii care sunt promovați sau primesc bonusuri: „Sunt eu snowflakes sau e normal să lucrezi în weekend”

O tânără IT-istă din generația Z, aflată la primul ei job într-o firmă mică de produs software, și-a exprimat recent frustrarea pe o rețea socială: Este normal să muncești în weekend fără să fii plătit pentru asta sau este doar „snowflake” dacă refuzi? Povestea ei a stârnit un val de comentarii și dezbateri aprinse în comunitatea IT, punând pe masă o realitate adesea ascunsă: presiunea de a lucra în afara programului oficial, mai ales în firmele mai mici, încă e un fenomen răspândit în România.

„Sunt o junioară la o firmă mică-medie de produs... a cam trecut honeymoon phase și mi se pare că am început să văd niște redflags.
Am început să observ că toți colegii din echipa mea bagă extra în weekend (inclusiv team leader-ul) și se mai laudă lunea în daily cu ce au mai rezolvat în weekend și se așteaptă să fiu și eu disponibil în caz că apare ceva. Și pare că cu cât faci mai mult, cu atât se vede că ești „dedicată” și primești măririi sau promovări. Asta fiind prima firmă la care sunt angajată nu-mi dau seama dacă este normal să muncești și în weekend sau sunt eu snowflake?
Mie sincer nu prea îmi place să văd mail-uri/mesaje pe Teams în timpul weekend-ului, mi se pare că nu mă pot deconecta de muncă deloc... mereu trebuie să fiu alertă sau să mai citesc câte un mesaj/mail”

Tânăra povestea că „toți colegii din echipa mea bagă extra în weekend (inclusiv team leader-ul) și se mai laudă lunea în daily cu ce au mai rezolvat în weekend”, iar ea era așteptată să fie „disponibilă în caz că apare ceva pe monitoring, mail etc., pentru că avem «ownership and other BS».” În plus, bonusurile și promovările par să meargă către cei care fac eforturi suplimentare, iar ea era șocată de faptul că munca în weekend nu era plătită.

Un comentariu relevant din comunitate confirma situația și oferea un sfat clar: „Nu accepta să muncești gratuit. Colegii tăi nu sunt workaholici, ci pur și simplu sunt sclavi. Ai un contract de muncă pe 40 de ore săptămânal, nu trebuie să muncești în weekend dacă nu ai overtime aprobat. Dezactivează-ți notificările.” Mulți au subliniat faptul că dacă nu ești plătit sau dacă timpul petrecut în weekend nu este oficial considerat „on call” și remunerat, atunci este pur și simplu voluntariat mascat.

Tânăra a confirmat că nu primește niciun fel de plată pentru disponibilitatea în weekend, iar comunitatea a fost tranșantă: „Ai primit răspuns atunci. Dacă vrei să faci voluntariat, alege o cauză mai bună.” De altfel, un alt utilizator sarcastic nota: „Întreabă când poți să bei în weekend sau dacă e ok să fii on call când ești la un party (nuntă/botez/înmuormântare). De obicei on call-ul e rotativ, plătit și discutat în avans.”

Comentariile reflectă o dezbinare în percepții. Unii consideră munca suplimentară drept o metodă de a avansa, de a acumula experiență: „E treaba ta ce faci tu. Îți faci jobul 9 to 5, îți iei salariu și aia e. Dar dacă vrei să devii cineva foarte bun trebuie să muncești pe rupte primii 5-6 ani în domeniu.” Alții sunt mult mai critici, văzând în această practică un semn clar de management slab și o cultură nesănătoasă: „Dacă trebuie să muncești în weekend ca să fii văzut, nu e cultură sănătoasă, e management slab și burnout garantat. Schimbă mediul.”

Mai mult, un utilizator povestea experiența proprie cu un team leader workaholic: „Aveam un șef workaholic, disperat trăgea atât de tare și de el și de noi. A fost dat afară instant când a postat ceva în social media care nu i-a convenit patronului.” Aceasta arată că stresul și presiunea sunt deseori alimentate și propagate de liderii care dau tonul.

Unele comentarii denotă și o oarecare empatie față de generațiile tinere: „La mine nu există chestia cu lucratul în weekend, dar văd că juniorii sunt mai pistonati și/sau lucrati mai greu.” Și sfatul e clar: „Încearcă să găsești un echilibru. Dacă îți dai seama că lucratul în weekend e opțional și nu ți se reproșează, poți să te relaxezi. Dacă însă ți se bate obrazul, atunci e problematic și poate ar trebui să cauți alt job.”

Sunt și cazuri reale de oameni care au plecat din astfel de firme mici, cu creșteri salariale mari, dar care tot nu au fost mulțumiți pe termen lung: „Eu am plecat la final de 2021 cu 125% mai mult de pe rol de junior.” O altă perspectivă vine cu realism dur: „Pe 30%+ pleacă doar cine este top și pleacă la mai multă muncă.”

Criticii fenomenului subliniază faptul că a fi „disponibil” fără plată este o formă de abuz: „Dacă îți spun că trebuie să fii disponibil, întreabă dacă vei fi plătit. Dacă nu, e voluntariat.” Alt utilizator a povestit cum seniorul din echipa lui a refuzat să muncească după ora 18:00, în ciuda insistențelor team leaderului: „Da, sigur, este și mâine o zi. O zi bună și a plecat. Eu, junior fiind, eram: Wow! Se poate să faci și așa?”

Dincolo de conflictele individuale, comentariile denotă și o problemă structurală în cultura firmelor mici românești: „Ce job e ăla care necesită atenție în weekend? Caută-ți altă companie. La firmele mici/românești am lucrat 3 săptămâni la rând fără pauză. O prostie, evident.” Și alt utilizator remarca: „Firma mică-medie care folosește Teams? E o corporație mascată sau firmă derivată din corporație.”

Unul dintre cele mai articulate comentarii explică subtilitatea problemei: „În firmele de produs, mai ales în alea în care fondatorii sunt încă implicați, tinde să se întâmple asta. Atâta timp cât toată lumea e ok cu asta, nu e o problemă. Dar apar probleme când unii se simt obligați, apare stresul, conflictele, burn-out-ul. Managementul apreciază mai mult oamenii care sting focuri decât pe cei care previn problemele. Dacă managementul apreciază acest mod de lucru, ai două opțiuni: să te implici și să rămâi în urmă sau să-ți găsești un loc care ți se potrivește.”

În această poveste, tânăra a simțit pe pielea ei cum se manifestă așteptările nerealiste ale firmei: „Mi-au reproșat că nu am fost atentă la un mail în weekend, trebuia măcar să-l acknowledge, iar dacă nu pot să-l rezolv să-l dau mai departe, eu eram la o petrecere puțin amețită... n-ar fi ieșit bine dacă mă implicam.” Comentariile colegilor confirmă că astfel de presiuni sunt o excepție și nu o regulă, iar abordările rezonabile sunt mai eficiente: „La firmele pe care le-am avut, nu am avut niciodată genul ăsta de interacțiune, întotdeauna a fost ceva negociabil și clar.”

În concluzie, cazul acestei tinere IT-iste dezvăluie o realitate dură: munca în weekend, neplătită, este încă o problemă serioasă în multe firme mici și medii din România. Dar mai ales, dezbaterea arată că noile generații, mai conștiente de echilibrul între viața personală și muncă, încep să refuze astfel de practici și să ceară respectarea contractului și a limitelor sănătoase.

Așa cum a sintetizat un comentator cu experiență: „Nu ești snowflake. Ai principii rezonabile. Dacă nu ești ok cu presiunea asta, caută în altă parte.”

Și totodată, un sfat pragmatic: „Stai și ia toți banii pe care poți de pe ei, fără să faci extra time. Când apare o ofertă mai bună, pleci. Nu există soluție magică.”

Alții i-au atras atenția că la job nu este ca-n filme și nu este distracție și bonusurile nu se dau pe socializare:

„Dacă speri că e așa, ca în filme, ești relaxată la muncă și toată lumea e hihihi, cu un workload ce permite o doză serioasă de socializare plăcută în timpul programului, înseamnă că vrei ca tu și toți colegii tăi să fiți supracalificați pentru ce ați fost angajați să faceți și practic o faceți pe banii voștri”.

De asemenea, au avertizat-o că bonusurile nu se dau pe socializare.

„Da, ai dreptate, măririle, promovările și bonusurile ar trebui date pe socializare, discuții despre copii, căței, purcei... zodiac și compatibilitate... comandă de la prânz...Din punctul meu de vedere ai ajuns într-un mediu competitiv... problema ta reală este că ai impresia că nu faci față. Ai răbdare cu tine și asimilează pas cu pas noul mediu de lucru... o să te ajute în viitor”.

Aceasta este, în esență, lupta pentru o cultură de muncă echilibrată în IT-ul românesc: un domeniu aflat la răscruce între vechi și nou, între burn-out și profesionalism sănătos.