Se oprește gazul în Cluj! Alimentarea va fi sistată timp de mai multe ore din cauza unor lucrări la rețeaua de transport
Locuitorii din localitatea Buza, județul Cluj, vor rămâne temporar fără alimentare cu gaze naturale vineri, 8 mai, în intervalul orar 10:00 – 14:00, ca urmare a unor lucrări efectuate la sistemul de transport al gazelor naturale de către Transgaz.
Potrivit Delgaz Grid, întreruperea este necesară pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță. Reprezentanții companiei le solicită consumatorilor să închidă toate focurile pe durata sistării alimentării și, după reluarea distribuției gazelor naturale, să supravegheze modul de ardere al aparatelor timp de aproximativ 30 de minute.
Se oprește gazul în Cluj! Se anunță lucrări programate pentru mai multe ore
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe de urgență dispeceratul Delgaz Grid la numerele:
0800.800.928 – număr gratuit;
0265.200.928 – număr taxabil, cu tarif local sau conform operatorului de telefonie.
Compania își cere scuze pentru disconfortul creat și le mulțumește clienților pentru înțelegere și sprijin în desfășurarea lucrărilor.
0 Comentarii