Tânără din Cluj-Napoca, atacată de un câine scăpat dintr-o curte. „Stăpânul nu a aruncat nici măcar un scuze sictirit”

O tânără din Cluj-Napoca a tras o sperietură soră cu moartea după ce, în timp ce se plimba liniștită pe o stradă din cartier, a fost atacată de un câine.

Norocul a făcut ca acest animal, ieșit dintr-o curte, să fie de talie mică. Cu toate acestea, tânăra care spune că astfel de situații sunt foarte dese în zona Dâmbul Rotund, le cere autorităților să intervină. Cazuri mult mai grave în care câini scăpați din curte au omorât oameni în special în București au revoltat societatea în anii trecuți.

Este vorba despre acei stăpâni care își lasă câinii să iasă din curte, considerând că animalul lor e inofensiv, însă realitatea îi contrazice mereu. „Salutare, am nevoie de un sfat. Mergeam pe stradă în cartierul meu și, dintr-o dată am auzit un mârâit și lătrat. Am văzut cu coada ochiului un câine (de talie mică/medie) care a sărit la picioarele mele și bineînțeles m-am speriat, dar am reușit cumva să pun geanta în fața mea și nu m-a mușcat.

Iese după un minut stăpânul (poarta era deschisă) și mă vede și spune numai hai măi, fii cuminte, către cine. Eu, nervoasă deja, l-am întrebat dacă i se pare normal să stea așa și să își lase câinele să facă ce vrea pentru că e a doua oară când mi se întâmplă cu același câine. Pe lângă faptul că nu a aruncat nici măcar un „scuze” sictirit, a zis, pe scurt bine că ești tu deșteaptă și știi să comentezi”,
și-a început mesajul tânăra.

De această dată, locuitoarea din zona Dâmbul Rotund a avut noroc, însă toată lumea se întreabă ce s-ar întâmpla într-o astfel de situație dacă persoana atacată ar fi fost un copil? Locuitorii din zonă au sfătuit-o pe tânără să facă plângere la Poliție, pentru că altfel nu se poate schimba nimic.

„Sunt unii care stau acolo (n.r. Dâmbul Rotund) demult și se cred ca au rămas la sat. A venit orașul peste ei, le place asfaltul, internetul, utilitățile dar mulți tot ca pe uliță se comporta”,
a completat un alt internaut. Cu toate că problema câinilor fără stăpân a fost realizată în mare parte în Cluj-Napoca, iată că există mai nou un alt scenariu care le dă emoții trecătorilor: oamenii care locuiesc la casă și care-și „uită” poartă deschisă, prilej pentru câini să atace trecătorii.

Comentarii Facebook