Miercuri 24 Aprilie

Şeful ISJ Cluj, Valentin Cuibus: înainte de a vorbi, Alexandru Coroian ar face bine să se informeze. "Azi eram pe teren separat de ei"

 

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj îl contrazice pe Alexandru Coroian, cel care a declarat joi că şefia ISJ nu a făcut "niciun fel de liste în tgeritoriu pentru a se verifica la faţa locului de către comisii formate din inspectori". 

 

Valentin Cuibus susţine însă că, înainte de a vorbi, Alexandru Coroian ar face bine să se informeze, deoarece: "Azi eram pe teren separat de ei. Am fost la Floreşti, Gilău, Capusu Mare, Izvorul Crişului, Huedin. Din păcate ştim cum este la români. Au amânat o zi două ca să finalizeze, dar totul va fi gata la timp. În primul rând nu are nimic cu învăţământul şi nici nu se pricepe. Ar trebui să verifice în momentul în care face o afirmaţie. Avem o situaţie foarte clară".

 

În ceea ce priveşte acuzaţia pe care liderul consilierilor judeţeni ai PDL, Alexandru Coroian a făcut-o, şi anume aceea că "directorii unităţilor de învăţământ din Cluj sunt schimbaţi şi puşi în funcţii, motivând că se vrea tot mai mult, "politizarea sistemului", şeful ISJ a dat drept la replică, motivând următoarele: "La schimbarile de directori nu vreau să intru în polemica legată de câţi s-au schimbat în ultimii ani şi câţi s-au schimbat acum. Principalele motive sunt legate de pensionare, demisiile şi de rezulatele proaste la testele naţionale şi bacalaureat.

 

Cât despre exemplu pe care Coroian l-a invocat, cel legat de numirea în funcţia de director la un gurupul şcolar din Huedin, şeful ISJ Cluj, Valentin Cuibus spune că "nu este numit nimeni. Sunt discuţii acolo, pentru că au fost probleme mari la bacalaureat", a încheiat Valentin Cuibus. 

 

Coroian este iritat de situaţia din învăţământul clujean: "Se încearcă politizarea învăţământului" AUDIO

Comentarii Facebook