Se prelungește măsura de scenariu roșu în 8 localități din Cluj


Comitetul Județean pentru Situații de Urgență anunță că se prelungesc măsurile specifice scenariului roșu pentru 8 localități din Cluj.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj a reevaluat măsurile adoptate prin hotărârile anterioare, la expirarea termenului de 14 zile pentru care acestea au fost dispuse, pentru municipiul Câmpia-Turzii, orașul Huedin, comunele Feleacu, Apahida, Baciu, Chinteni, Mica și Jichișu de Jos. Rata de incidență cumulată a cazurilor Covid-19 în ultimele 14 zile este peste pragul de 3/1000 locuitori în aceste UAT-uri, astfel că s-a hotărât menținerea măsurilor dispuse prin hotărârile anterioare, pentru încă o perioadă de 14 zile de la data expirării acestora”, informează CJSU Cluj.

În schimb, având în vedere că  rata de incidență cumulată a cazurilor Covid-19 în ultimele 14 zile  a scăzut sub pragul de 3/1000 locuitori în comuna Borșa, se aplică măsurile specifice pentru unitățile administrativ-teritoriale a căror rată de incidență cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este cuprinsă între 1,5 și  3/1000 locuitori, conform H.G nr. 856/2020 cu modificările și completările ulterioare.

Comentarii Facebook