Scandal în Apahida, Cluj- Primarul acuză atacuri abjecte. A depus plângere penală: „Nu mă intimidează, merg mai departe!” - VIDEO
Tensiuni tot mai mari în comuna Apahida, după ce primarul Cristina Belce a ieșit public cu un mesaj ferm în care vorbește despre atacuri directe la adresa sa și despre presiuni venite din partea unor grupuri de interese. Primarul susține că, în ultima perioadă, a devenit ținta unor mesaje agresive și a unor campanii de denigrare, pe care le consideră „abjecte” și incompatibile cu valorile unei comunități moderne.
„Sunt ținta unor atacuri”: acuzații directe și un mesaj fără echivoc. Dezvoltatori imobiliari și vechea administrație, indicați ca sursă a presiunilor
În declarația sa, primarul a vorbit deschis despre situația tensionată, afirmând că limbajul folosit împotriva sa a depășit orice limită. „Atacurile abjecte și cuvintele triviale nu își au locul într-o comunitate modernă.”, a transmis aceasta, subliniind că nu este vorba doar despre critici politice, ci despre o formă de agresivitate care afectează populația.
Potrivit primarului, în spatele acestor atacuri s-ar afla persoane deranjate de schimbările implementate în ultimul an. Este vorba, spune ea, despre dezvoltatori imobiliari și reprezentanți ai vechii administrații locale, afectați de noile reguli și politici de dezvoltare. Primarul susține că măsurile luate vizează o creștere sănătoasă a comunei și protejarea calității vieții locuitorilor, chiar dacă acestea deranjează anumite interese.
Plângere penală împotriva celor care atacă online
Situația a ajuns deja în zona juridică. Cristina Belce a anunțat că a depus o plângere penală împotriva celor care lansează atacuri din spatele conturilor de social media. „Nu voi rămâne pasivă în fața acestor acțiuni.”, a transmis aceasta, indicând că autoritățile vor analiza situația și vor lua măsuri conform legii.
În ciuda presiunilor, Cristina Belce afirmă că nu se simte intimidat, ba chiar consideră că reacțiile negative sunt o dovadă că schimbările implementate merg în direcția corectă. „Aceste atacuri nu mă descurajează. Dimpotrivă, îmi confirmă că direcția în care mergem este cea corectă pentru viitorul comunității noastre.”, a declarat aceasta.
Mai mult, primarul vorbește despre „disperarea” celor afectați de noile politici, sugerând că rezistența la schimbare este tot mai vizibilă.
„Apahida nu mai este o sursă de profit”: mesaj dur pentru cei vizați
În finalul mesajului, Cristina Belce a transmis un avertisment direct către cei pe care îi consideră responsabili: „Apahida nu mai este și nu va mai fi o sursă de profit în detrimentul calității vieții noastre.”.
0 Comentarii