VIDEO. Bătaie în toată regula… cu un tomberon! Un bărbat s-a războit cu coșul de gunoi în centrul Clujului: „Nu ne mai facem bine. Ce i-o fi făcut?”

Un incident neobișnuit, dar în același timp îngrijorător, a avut loc aseară în centrul municipiului Cluj-Napoca, unde un bărbat a fost surprins în timp ce se lupta, la propriu, cu un coș de gunoi stradal. Întregul moment a fost filmat de un cititor Știri de Cluj și trimis redacției.

Momentul care a stârnit revoltă: „Pur și simplu a început lupta cu tomberonul”

Potrivit martorului care a surprins scena, totul s-a petrecut în apropierea unei treceri de pietoni intens circulate, între zona Sora și strada Memorandumului. „Pur și simplu a trecut trecerea și a început lupta cu tomberonul.”, a povestit acesta, vizibil uimit de comportamentul bărbatului. În imagini, individul pare agitat și lovește în mod repetat coșul de gunoi, fără un motiv evident, apoi pleacă, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

Cel care a filmat incidentul nu și-a ascuns indignarea față de cele întâmplate. „Nu cred că ne mai facem bine vreodată!”, a transmis acesta, exprimând frustrarea multor cetățeni care asistă tot mai des la astfel de episoade bizare sau violente în spațiul public.

Întrebări fără răspuns: „Unde e poliția când ai nevoie?”

Un alt aspect ridicat de martor este lipsa intervenției autorităților. Acesta se întreabă de ce nimeni nu a intervenit pentru a calma situația. „Unde e locală sau poliția când trebuie? Nu poate nimeni să îi calmeze pe indivizii ăștia?”, a mai spus acesta.

Comentarii Facebook