Review -uri negative pentru Pescobar și Taverna Racilor. La Cluj cum va fi? ”O mare țeapă”, ”Am cheltuit peste 600 de lei și mi-am stricat seara”


Nota în urma recenziilor de pe Google pentru Taverna Racilor este de 3.5 stele din maximum de 5 posibile. Din cei 5442 de utilizatori care au dat note localului lui Paul Nicolau, foarte mulți au fost supărați în privința prețurilor și a ofertei.

Recenziile pe Google nu pot fi șterse de cei proprietarii de localuri nemulțumiți, ceea ce face ca acest sistem să fie credibil. În rest, este de notorietate că sunt șterse comentariile negative de pe rețelele de socializare.

Pescobar urmează în curând să deschidă și la Cluj-Napoca un astfel de local, dar ar putea avea surprize, pentru că aici oamenii face reclamații, dacă lucrurile nu sunt cum trebuie. 

Localul din București a fost închis de cei de la Protecția Consumatorilor și Pescobar a anunțat că a ”băgat adânc mâna în buzunar” pentru a remedia problemele. Cu toate acestea, recenziile continuă să fie negative. 

Iată câteva dintre cele mai recente recenzii postate pe google în dreptul Tavernei Racilor:

Am luat la pachet în Herăstrău-după redeschidere acum în Oct.23. Creveții pe pat de cartofi nu au fost 12 cât scrie în meniu, cartofii prăjiți fără sare max 100 g; pastele cu creveți erau o mână de paste cu cinci creveți aruncați pe lângă; calamari prăjiți max 150 g. O mare țeapă pentru care am plătit 200 RON. Fără șervețele puse în pungă, cutii mici și bucătării nu respectă gramajul”.

Chiar dacă am văzut multe reviewuri negative, am zis să încerc și eu când ajung la București, mai ales acum că după scandalul cu ANPC au renovat bucătăria și teoretic ar trebui să-și fi îmbunătățit serviciile. Eram între caracatiță și fritto-misto, dar la caracatiță am văzut ca sunt multe reviewuri negative că ar fi cauciuc așa ca am comandat vestitul „fritto-misto”, ca din toate alea tot nimeresc ceva bun. Nu m-a dat pe spate nimic, banal totul, dar menționez doar părțile care chiar au fost negative, de asta am dat 3 din 5. Inelele de calamar și tentaculele puteai să le folosești pe post de guma de praștie (bine că nu am comandat caracatița că nu aveam ce să mănânc).

Creveții aveau mațul acela care știe toată lumea că trebuie scos, primii i-am mâncat fără să mă uit, dar la al 3-lea am simțit un gust amărui… L-am desfăcut pe următorul să mă uit, avea mațul acela verde (îmi e ciudă că nu m-am gândit să fac poză și la detaliul ăsta, dar nu m-am dus chitit să las review). De acolo n-am mai putut mâncă nimic. În rest cum am zis mai sus, banal, toate cu gust fad, poți să mănânci daca îți e foame, dar nu recomand pentru vreun gust special. In plus de asta, la cat se țin ei de restaurant de fiță, dacă tot dau cola la 15 lei, măcar sa servească cola la sticlă de sticlă de 0.33ml sau 0.25ml, nu la doza ca sărăciile. Atașez 2 poze, una înainte si una după, ca să va dați seama cât am putut mânca (vorba aia, atât s-a putut)”.

Pe Instagram toate comentariile sunt șterse și am uitat să citim recenziile. Îmi pare foarte rău că am cheltuit peste 600 de lei și am stricat seara”.

La pomul lăudat nu te duce niciodată cu sacul. Prețuri aberant de mari pentru ce oferă”.

Servirea a fost rapidă, însă mâncarea a fost super rece și nu pe măsura așteptărilor și prețurilor!”.

Un loc de accesat ca să nu rămâi cu gândul la el! E bine amplasat, e o priveliște drăguță! Cu mâncarea nu-s lămurit…ulei aromatizat descris ca sos, lipsă sare din preparate, etc”.

Nu îl recomand deloc, foarte scump pentru ce oferă. Opțiuni pentru vegetarieni: Nu prea multe”.

Am căutat pe google programul și arăta că este deschis, am mers aproape 500 de km până acolo special și am găsit-o închisă, puteați măcar să reactualizați programul :))”.

Pescobar dă târcoale Clujului încă din luna septembrie: ”La Cluj e o oază de oraș. La Cluj când ești toate gândurile devin mai bune”

Celebrul deja Pescobar, ale cărui restaurante cad pe capete, după ce Protecția Consumatorilor le-a închis, a ajuns la Cluj-Napoca. Acesta a avut un mesaj arogant la adresa televiziunilor, care au relatat ce s-a întâmplat la el în restaurante. Vorbele omului de afaceri denotă faptul că este sub o mare presiune. 

Alt vibe și altă energie. Bună dimineața Cluj. Alt vibe și altă energie când calci aici la Cluj. E pace și liniște. Așa aș defini eu oaza aceasta de oraș. Oaza asta de zonă. Merg să beau o cafea. Avem întâlnire cu foștii proprietari de la Hanul Dacilor, pe care vreau să o deschid într-o lună.

La Cluj când ești toate gândurile devin mai bune. Se instalează un stres zero. Cu ocazia asta vreau să mulțumesc televiziunilor care m-au ajutat în zilele astea să îmi cresc brandul. 70 de mii de noi urmăritori am în plus pe TikTok și 5000 de Instagram. Mă costa mult să fac reclama asta. Vă mulțumesc”, a spus Pescobar, la Cluj. 

Urmoritării acestuia de la TikTok spun că abia așteaptă să mănânce la locația de la Cluj.

Protecția Consumatorilor a depistat 156 kg de produse alimentare neconforme, după controale care s-au derulat toată vara, fără ca Pescobar să se sinchisească să remedieze problemele. În luna septembrie, Protecția Consumatorilor i-a închis locațiile din București și Timișoara.

Profitând de reclama făcută, acesta vrea să deschidă acum un local la Iulius Mall Cluj. Dacă va respecta legea, nu va avea probleme, dar este clar că averea și lăudăroșenia omului de afaceri îi atrage și controale. 

”Eu i-am închis restaurantele” - Un interlop clujean i-a făcut plângere lui Pescobar, pentru că a făcut toxiinfecție alimentară

Interlopul Nelson Mondialu a dezvăluit zilele trecute că el i-a făcut plângere lui Pescobar, după ce s-a simțit foarte rău din cauza mâncării consumate la unul dintre localurile acestuia. Totul s-a petrecut în luna mai, iar apoi restaurantele Taverna Racilor au fost verificate de inspectorii de la Protecția Consumatorilor.

Neregulile găsite de inspectorii ANPC la Taverna Racilor – Herăstrău

– folosirea unor materii prime și a unor semipreparate fără etichete cu elemente de identificare și caracterizare

– utilizarea unor agregate frigorifice neigienizate, cu grătare cu rugină, sistem de ventilație cu depuneri masive de praf, chedere depreciate și murdare

– prezența insectelor vii (muște) în unitate

– schimbarea stării termice a produselor

– nerespectarea temperaturii de păstrare a preparatelor finite calde

– existența unor condiții improprii în spațiul de lucru (paviment neigienizat)

– lipsa verificării metrologice a cântarelor utilizate

– lipsa informării cu privire la ingredientele conținute de preparate, a aditivilor și a alergenilor, în lista meniu ,

– lipsa autorizației emisă de Primărie.

– produse alimentare cu data limita de consum depasită;

– utilizarea unei masini de transport neautorizate la care sistemul de racire nu era funcțional, ca și spatiu de depozitare a materiilor prime (congelate și refrigerate).

– nerespectarea temperaturii de pastrare a produselor alimentare pe timpul transportului;

Comentarii Facebook