Referat arestare Horea Uioreanu: Pogăcean a încercat să negocieze REDUCEREA valorii MITEI de la 15% la 10%

 

Procurorii DNA Cluj vorbesc în referatul prin care au cerut arestarea președintelui Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, despre faptul că omul de afaceri Vasile Pogăcean ar fi încercat să negocieze reducerea spăgii. 

 

Față de nivelul sumelor alocate și cuantumul negociat al mitei, la finele lunii februarie 2014, în mod evident inculpatul Pogăcean Vasile era restant la plata tranșelor mitei cu aproape 300.000 lei. De altfel, inculpatul Pogăcean Vasile a încercat să negocieze cu inculpatul Uioreanu Horea reducerea comisionului de la 15% la 10%, apreciind că nu va face față plăților tranșelor de mită ce vor urma. Negocierea a rămas fără rezultat. La data de 21 martie 2014 Pogăcean l-a contactat pe Pop Răzvan căruia i-a cerut o întâlnire ce s-a derulat în restaurantul 'Fabrica de Bere' din Cluj Napoca. Cu prilejul discuției purtate, ce a fost înregistrată ambiental, Pogăcean a cerut de la interlocutor detalii privind felul în care vor avea alocările bugetare în anul în curs. Totodată, acesta a promis remiterea sumei de 10.000 lei către președintele CJ Cluj și a cerut consilierului acestuia să-i transmită că va menține promisiunea de plata în procent de 15% din sumele alocate dacă va beneficia de alocări integrale și nu de plăți parțiale ale contractelor”, se arată în documentul citat.

 

Pe parcursul discuției purtate, Pogăcean a admis că este restant la remiterea tranșelor mitei convenite, restanță pe care o justifică de circuitul foarte anevoios al banilor, sub nivelul său de așteptare, însă s-a arătat decis să achite toate restanțele potrivit promisiunii sale. Acesta a subliniat că este o persoană de încredere și că dacă vreodată va fi chestionat despre înțelegerile convenite cu președintele CJ Cluj nu va recunoaște nimic: Pogăcean Vasile - Doamne ferește, eu să mă tai cu drujba că nu zic nimică. Înțelegi ce îți spun?”, se arată în referatul DNA.

 

Firma lui Vasile Pogăcean, SC Sinai Comimpex, a primit în urma acestor înțelegeri plata a 3.174.000 lei în anul 2013, pentru lucrările efectuate în județul Cluj. Spaga promisă de Pogăcean lui Uioreanu ar fi fost de 476.100 lei (15%). Pogăcean a plătit din acești bani 114.500 de lei.

 

Foto: Clujust.ro

Comentarii Facebook